pata-verde

life- can't live with it, can't live without it

2012-02-16T05:03:00.000+02:00

I could only really start a story and never end it, because after a while, the story just takes over and writes itself in ways I could never imagine possible. I lose the ink and the paper and I have no choice but to keep going.

And that's when it happened. That's when I was pulled outside again, stripped from my body, with thoughts banging in that tranparent form of mine from everywhere. It's hard to remain still in those moments, because some of them bite big pieces of you, others pull you to go a certain way or another, or both, or none and then there is this big fear going right through you But I already had an idea about what's real and what's not and in that moment I knew I had to ask for help. So a voice whispered to stay still and focus on my breath. "Let the fears and thoughts pass right through you- they are not yours".

I woke up annoyed, went out, had a panick attack, went to the doctor to get tested, cried on the way, then laughed, then smiled. Came back home, cried half a day, laughed the other, talked to myself and then back to the "normal" state. At some point I seriously thought that they will discover my disease-being human, or humanicities as I'm sure they call it. I fell asleep exhausted, like a baby. Quite a trip. What a "baby" I would have said, back in the days. What a big cry-baby, too sensitive, too emotional, faking it just to get attention. Well ....fuck that. I killed the judge. So should you.

The next day, I got mad at the non-existent hot water and raised the voice. Or maybe it was more than that...it might have been an angry look and something like "This is no life! I need hot water! It's been like this for weeks...I can't take it anymore! I am not washing any more dishes with cold water!" And unlike my parents taught me, I was damn proud of what I said!

The very next day, I decided to take an invisible raincoat and a ladder and I am still deciding how to use them as I am talking to you. My parents say I should go to school, the teachers say I should work harder, the employers say that I don't have enough experience or that I should give up my whole existence for this career and have fun sucking big cocks at the European Commission to fulfill the European dream. Meanwhile, there is obviously no hot water and there are no future prospects for anytime soon to even consider the possibility of having hot water. But it's all perfect the way it is, right? So I just take that goddamn ladder and move back and forth. By this time, I should have finished my French lessons and I forgot again to take my vitamins. But it's all perfect the way it is. Back and forth...up and down...in a continous spiral.

And then I hear them knocking at my door. I laugh and tell them to leave. I am fine, really. The door won't break and the situation is funny indeed. 8 people telling me to keep calm and breath, while they continuously try to break the door.

I could hear long forgotten voices, like that guy from the island who took my hand and asked me with his blue confident eyes that could see right through me: "Would you rather live life or just write about it?" I smiled and followed him for just a while. "I want both", I said and he gave me a funny look...and then we left. Then others were too happy to see me, and others too tired of me. And sometimes, after weeks and weeks, I could hear words that made sense again, words that were like me. But words are like people and butterflies...they fly away from lips to lips until they catch a ear ready to hear them. And maybe that's why I'm here...

They said I cannot live in two worlds, I have to choose. Of course I can. I ain't choosing anything. I am living here and there and everywhere. ..and when I get bored of this clean wow-wow air, I take the ladder and go back down in the body. I'm looking for humans to convince me that it's worth it. You know...the happy ones.

My panick is long over and I can only smile at my worries, at their worries ..at worrying! Just before the door opened, I made sure I had my raincoat on, you know, the thin, invisible one.

Now we can play together again !

X

2012-02-16T00:22:00.001+02:00

x-plode
into meaningless shapes and bottles of whiskey and cigarettes and stars
if that's what makes it ok
or maybe into flashing colours and hugs and nights in unknown rooms
where shouts go heard by people you'll never see again
x-press
your anger and pain and theirs and ours and make it ok to feel it all
because the judging eyes never knew your ladder
and your nature is wild
x-plore
the continents and seas and the endless river above and beneath
the "he" and the "she", the mothers and the brothers
watching TV, boring you with stupid stories of their childhood dreams
that fascinate you.
but eventually, you know you have to open that old wound, the one that makes you scream at night, the mark that keeps people away because you're guilty of murder...only in your eyes.
and get over it!

trust

2012-02-15T18:08:00.000+02:00

When I move far away from home, I do it because I like challenges and conquering myself is the biggest of all.

I don't like pain because I am a masochist. I don't like crisis because I want people to suffer. I like them because in those moments of extreme despair, anger and loneliness you find that special something you can hold on to. You know, that moment when you're all alone in the woods with no plan in your head because fear paralized your circuits and panick takes over. The man in control is lost. The girl's screams go unheared. In that dark age of your soul when you're so afraid to open your eyes, or to close them- you have no choice but to trust. So what do you trust? What happens after your family gets murdered, your friends betray you and your body is full of blotches? You might be on auto-destruction for a reason.You might think you're Iov, but what happens when even your Jesus dies? There is no need for lambs here.

That place you cannot dare to look is watching you smiling, waiting for you to remember.

When everything is disintegrating and the clocks stop, feel free to draw yourself a big smile, because once more, you have hit the illusion and absolutely nothing bad can happen, there is no need for fear. Feel free to float endlessly through walls and people and anger and joy. Forget your labels, lose your IDs, you are NOT who they told you. Noone knows, noone is judging. You're all alone in nothingness. Your body lies somewhere near, look at it- it's beautiful. They might say you're dead, but how can they not see that you're not? How can you ever be dead?! So they run tests to check if your body is sane, normal, healthy. They look up explanations and boxes to put the mistery into it. But you're still up there looking at all of this and laughing. Oh, I see you laughing so hard at our insanity and it's funny indeed.

But once you're up there, you can never truly come back, be squeezed into that painful body, but you don't like getting stuck either. After all, let's be honest, wow-wow land is all nice and shit, but it's not much fun when you're alone in Paradise and we all know somehow that hapiness is not real unless it's shared. So you build a ladder, to go up and down. And as you move downwards, where the air is denser and denser, you take your invisible raincoat on. You're going to need it, trust me.

When I first landed, I have to admit that the air was stiff and I could barely breathe. My right lung skreamed red as their eyes were watching my flesh. I thought it was Cupidon, but I never really liked that story. Even now, as I am writing, the sensation of suffocation is more and more unbareable. But once you're here, you don't stop. You can't, because nothing can kill your eternity. Silence is not an option, but my words are just meaningless shapes, just like when we are kids. I am writing for you to pick up what you need in this moment. The text is going to be teared apart anyway, because we are creative beings and so it should be.

I'm reprogrammable- so are you. The network is not just pshysical, it's mental and spiritual.

And let's be honest....we are not the first to discover this. nor the last. When you open your eyes and look around you....you can see the truth everywhere...in all the songs...and all the people...in all religions and books...in all dogmas...in all cages. Because it's all a beautiful metaphor of life, of love. The paradox is that we seek joy but let's be honest...we like suffering as well, only so we can taste the sweet again.

The soul is not inside of my body, my body is inside my soul.

You are...me. I am...you.

Just a invisible raincoat away from each other.

Am un corp, cum procedez?

2012-02-10T16:15:00.004+02:00

M-am uitat la el și el la mine și n-am înțeles de ce. De ce trebuie să-i dau de mâncare și somn și sex. Și astea cere bani. Plus toată povestea din jurul acestor nevoi primare. Știți voi, ca să mănânci îți trebuie bani. Ca să faci bani, îți trebuie job. Pentru job îți trebuie educație. Și pentru educație îți trebuie bani și somn și sex ca să n-o iei razna între timp. Să nu uităm și de problema timpului: 8 ore de somn pe noapte, inca vreo 2-3 ore pentru gătit, mâncat, mers la baie (optional tras apa). Plus dușuri. Mai rămân câteva ore să te îmbraci frumos, și să pornești în căutarea lui făt-frumos sau a unui mascul suficient de viril sau beat să-l ~~iei acasă~~ împrumuți pentru câteva ore. Vedeți voi, toate problemele mele derivă din aceste nevoi enervante. Din cauza corpului. Și atunci, plictisită de scenetă și frustrată că-mi dă cu virgulă socoteala, n-am încotro decât să-i dau în cap. La corp that is. Cu ce apuc. Dar nici asta nu-i bine, că se supără lumea, sau mă rog, celelalte corpuri. Cică.

Exit sounds good.

Să fie frica sau ignoranța cea care te face să mă crezi naivă imatură? Rușine!

Și atunci am ieșit. No body, no needs, no problems. Just a la-la land of joy. Utopia.

Și de atunci mă chinui să mă îndes înapoi. Și al naibii dacă pot. Și cum sunt ~~egoistă~~ altruistă de la natură, am decis să smulg pe toată lumea pe care o întâlnesc din închisoarea cărnii lor. Nu de alta, dar începem să putrezim. Sau ție îți place să-ți plângi de milă? Nu degeaba ai plâns când te-ai născut. N-o fac pentru că-mi pasă. Nu-mi permit luxul ăsta. O fac pentru că n-am găsit încă o cutie pe măsura debilității mele. Știți voi, cutii de genul, lupta pentru libertate, egalitate, fraternitate, sau ..o Europă unită, sau..o Românie care să se vindece de comunism și de prostie sau o familie care să nu zbiere tot timpul. .. Sau mai rău, un job pentru care să fiu și plătită! Prostii! Prin urmare, având în vedere că e criză și oricum murim, propun s-o facem voit, fără a mai aștepta un nou război. La urma urmei, e mai eficient. Le dăm la ăștia mai marii alte jucării cu care să se joace, un bumerang ar fi o idee bună. Promit că e bine și fără corp, nu e cazul s-o iei așa de în tragic.

Identifica-m-aș cu niște roluri, de dragul scenetei. De dragul conversației n-o să fiu de acord. Identifica-m-aș cu un corp ca să poți intra pentru un amărât de orgasm, fie că vreau sau nu. Că deh, așa e logic.

Nu mă încadrez.

Dar poate că așa e aici. Dens și greu. Ne sufocăm încet, prea speriați de lumină. Animalic.

Îmi aranjez nivelele, îmi ridic privirea și zâmbesc. Am rămas pentru a-mi cere dreptul de a fi copil în moralitate și adult în responsabilitate. Nu invers. A crede în bine e singura opțiune valabilă. Și nu, nu ești matur atunci când te uiți de sus și judeci, fie că ești profesor, politician sau doctor. Ești doar stupid cu diplome. Hai să povestim!

Am un corp, I might as well enjoy it. Pace între emisfere...

Și dacă tot am rămas, nu mă pot abține să mă uit câș la certitudinile tale. Și râd. Oh, cum râd!

Dar și mai fain ar fi...dacă am râde împreună pentru că e chiar amuzant cum mă iei în serios.
Note to self: no matter how much you want to succeed, don't give up food and sleep. Just saying...

don't take it too seriously

2012-01-29T11:28:00.001+02:00

don't take it too seriously
your empty glasshouse
can be bombed with one click
and that empty space
fill it with what's left
he's not coming back
and there's plenty more to live
don't bother to find my rule
I'm not coming back
clouds, clouds, clouds
high voltage fever
you're walking on a thin wire
take your wheel and balance
double-love sharpens the mind
I live in your smile
and I will infect everyone I meet
with this extatic joy that is their own to have
but don't take it too seriously
it just is

unstoppable

2012-01-27T21:22:00.000+02:00

next game, next frame
let's start a war of good and evil
angels and devils eating humans
could you sqeeze me there?
delete it all
start with a handshake and a smile
what do you want? what do I want?
let's meet halfway on the other side
and start linking the parts
caring more about art than about humans
the endless doubt of mistake
the tunnel of right and wrong
the clouds that make you forget
the united colours of the brain
unstoppable love

where I start to begin

2012-01-27T08:30:00.000+02:00

this space I'll never forget
even when unreal spiders crawl on a wall of despair
and fear creates shock waves
to a brain I try to domesticate
Don't tell me about your pain
I can't care right now
Let me build a new setting
one where I cease to exist
one where the terrors and pains
are just play and learning
a wow-wow land of joy
where I start to begin

Gata cu hipnoza în masă!

2012-01-15T09:31:00.003+02:00

Avem nevoie de pensionari și șomeri și săraci care să se întoarcă la entuziasmul tinereții, la încrederea că vor reuși, la umilința de a învăța de la ceilalți, la curajul de a pune întrebări. Nu există întrebări stupide, nu e prea târziu pentru a învăța. Nu e nicio rușine să muncești. Să muncești orice. Să muncești cu mult sub nivelul tău de pregătire. Să fii scuipat și umilit pe niște bani.puțini. Nu e o rușine să muncești. Valoarea va răzbate în final, întotdeauna a făcut-o.

Avem nevoie de elevi și studenți care să-și înfrunte materiile, care să pună întrebări chiar dacă ceilalți vor râde că nu știu, că nu înțeleg. Avem nevoie de elevi stupizi și prea leneși pentru a învăța ce li se toarnă pe gât, mecanic. De tocilari care să învețe pentru viață, nu pentru note. Avem nevoie de copii care să creeze.

Hai să n-o mai luam pe scurtături. Uitați unde ne-a adus pasivitatea și lăcomia, hai să n-o luam de la capăt din nou că devine de-a dreptul penibil deja. Moderație. Hai să nu ne mai fie lene să gândim. Sinapsa aia numită ”Nu pot”, ”N-are rost”, ”oricum e rău” se va desface chiar dacă ai 70 de ani. La fel și sinapsa ”Eu știu, tu nu. Eu înțeleg, tu nu.”. O să puște toate până înțelegeți, până înțelegem.

Este timp pentru bucurii. Nu mai este în schimb timp, pentru orgolii, pentru eu am dreptate, tu nu. Nu mai este timp de ezitări și regrete.

Atunci când Sodoma și Gomora au ars, cine s-a uitat înapoi s-a transformat în stană de piatră.

Avem nevoie de voi cu tot cu corpuri, cu tot cu sentimente, cu tot cu creier. Avem nevoie de voi întregi. Avem nevoie de voi acum, nu maine.

Copii au nevoie de părinți și părinții de copii. Hai să nu ne omorâm unii pentru alții în numele...în numele a ce? în numele cui? În numele unui eu am drepate, tu nu ? Repet, nu mai este timp pentru asta.

În numele unui nou salvator? Ce salvator, naivilor, așteptați? Așteptați degeaba. Nu vă lasați prostiți din nou de vorbe goale, de vise mărețe...nu vă mai umpleți golurile cu ideile lor. Gata cu hipnoza în masă. Stingeți televizorul și internetul și tot și opriți-vă. Uitați-vă la voi înșiși și unii la alții. Sunteți frumoși cu tot cu murdării.

O nație de cerșetori trebuie să se oprească din cerșit. Din cerșit răspunsuri, din cerșit politicieni drepți și sistem perfect și salvator mesianic, din cerșit ca generația tânăra să-i salveze. Copii voștri nu sunt obiect de laudă și nici material de umplere a unei vieți pe care o credeți ratată. N-avem timp să îndeplinim și visele voastre și ale noastre pentru că alergăm degeaba cu toții așa- bezmetici, haotic, stupid.

Avem nevoie de voi cei care aveți curajul de a fi cine sunteți : monștri, zei sau oameni, La locul vostru, în ordinea firească a lucrurilor.

Acest mesaj se va autodistruge atunci când îl vei înțelege și-l vei da mai departe sau nu.
Eu mă întorc la viață. Vă aștept!

Hai să scriem o revoluție frumoasă

2012-01-14T23:34:00.001+02:00

Hai să terminăm cu telenovelele, Nu e nevoie să fim așa dramatici. Da, și-au bătut joc de noi, da, s-au pișat pe drepturile și libertățile noastre, da, ne-au umilit și în țară și în străinătate. Și într-adevăr mă enervează vecina de jos și polițistul care mi-a dat amenda așa aiurea și profesorul care a ținut să-mi bage pe gât felul CORECT de a vedea lumea. M-a enervat până și popa de la biserica care a transmis mai departe spovedaniile credincioșilor, arătând cu degetul păcătoșii, nu păcatele.

Dar astea sunt nimicuri. Am trecut de la nervi, la exasperare și durere când am văzut felul în care rudele au fost tratată în spitalele românești, cum am fost plimbată ca un pion de la ghișeu la ghișeu la ghișeu doar pentru a fi înjurată în final pentru că nu știu nu știu ce chestie ~~evidentă.~~ Am urât secretarele facultății încât aprope că m-am îngălbenit de nervi și aveam fantezii cu mâinile mele în gâturile lor. Nervii s-au transformat în durere când mi-am văzut părinții prietenilor murind în spitale prost finanțate în timp ce medicii buni fugeau într-un occident care-i aprecia mai bine decât propria țară. Tot durere a fost și să văd cum am fugit și eu și mulți alți prieteni dintr-o țară care se îndrepta sigur spre autodistrugere.

Și-au bătut joc de mine, și de drepturile și libertățile mele atât de mult încât mi-au răstrurnat lumea cu fundul în sus, normalitatea schimbându-se haotic în funcție de interese. Pământul se mișca atât de tare încât nu puteam decât să-mi vomit neputința și disperarea și durerea. În acele momente îmi doream ca EI să moară, ca EU să mor. Orice era mai bine decât acea stare constantă, zilnică, în care îmi doream să mă dau cu capul de pereți până sângeram, până s-ar fi terminat totul. Tot acest non-sens.

Am crescut și m-am săturat de telenovele. M-am săturat de maneua numită propria-mi viață, propria-mi dramă. S-a spart căcatul în care singură m-am băgat. Nu mai avem timp de ezitări, nu mai este timp de acuze. Hai să nu fim ca EI, hai să nu ne băsescim în masă, hai să fim mai sus. Doar așa putem învinge. Nu prin forță, nu prin insulte, nu prin pasivitate (lene). Dă-i încolo de jandarmi, sunt și ei oameni! Nu sunt acolo, dar vreau să văd că românii sunt mai puternici decât ar fi visat vreodată că pot fi. Și puterea nu stă în forță, nici în mușchi, nici în banii din cont. Puterea stă în capacitatea de privi în ochi jandarmul ala care te-a lovit și dus la secție pe nedrept și a face 2 pași înapoi să-l vezi mai bine, să te vezi mai bine. Să vezi situația. Să te speli pe ochi de orbire. Să închizi televizorul și să asculți liniștea care îți va răspunde întrebărilor pe care hipnoza media n-are cum să ți le dea. Atunci vei știi ce să faci. Atunci vei înțelege. Atunci vei știi că puterea stă în stăpânirea de sine, puterea de a nu reacționa atunci când ești provocat. Furia e a LOR, nu a ta. Furia e scutul pentru teamă și dacă reacția la teamă și furie e tot teamă și furie, nimic bun n-are cum ieși. Spirala furiei s-ar putea să-ți omoare familia. Ca în 89 dacă funcționezi pe bază de comparații. Tăcerea nu mai e o soluție. Nici pasivitatea.

Nu e nevoie să fim proști. Nu e nevoie să scriem o nouă manea, nu e nevoie de sânge. Hai să vedem România frumoasă. Hai să avem o revoluție frumoasă.

Hai să ieșim din hipnoza generală în care ne-a adus lenea de a gândi.

Înainte să fim victime sau agresori, suntem români și înainte să fim români suntem oameni. Putem oare scotoci prin straturile de rahat în care ne-am sugrumat ca să ne descoperim umanitatea? Ca să ne uităm în sfârșit unii la alții și să ne vedem cu adevărat...

Am suferit destul.

Frica nu e reală!

Un singur lucru e etern, acel drog mai puternic decât dorința de putere.

Șah-mat Băsescu

2012-01-14T02:17:00.002+02:00

Atunci cand fraierii devin puternici, corabia se rastoarna pentru că ordinea fireasca a lucrurilor va fi mereu aceeasi. Am vazut Romania frumoasa, acei oameni disperati, fraieri, batjocoriti, jefuiti, prostiti, moguli, derbedei, cersetori. Acele relicve nesemnificative ale societății, prea săraci pentru a consuma, prea fricoși pentru a protesta, prea naivi pentru a crede - s-au trezit.

Ne-am văzut cușca în care ne-a aruncat naivitatea din 1989. Eu atunci m-am născut, voi atunci ați dărâmat o lume, visând la ceva mai bun. V-ați uitând în sus, căutându-vă salvatorii care au ajuns toți pe rând la putere, fiecare luând pe rând câte o bucățică din voi. O bucățică din mine. Harta României a ajuns dintr-un buchet de flori ofilite într-un pește care pute sub corabia băsesciană. Conducatorul a aruncat și busola și compasul și se învârte în derivă sub privirile unor oameni ale căror vise le-a sfărâmat. Ne-a crescut să fim ca el, îl vom înghiți așa cum ne-a înghițit și el ? Ne-am cedat timpul unei birocrații ineficiente, banii unor vile parlamentare, speranțele unor iluzii. Și toate astea, biciuindu-ne. E vina noastră că l-am votat sau ignorat sau tăcut. E vina lor că sunt hoți psihopați. Povestea, o știm cu toții. Unii o simt, alții o privesc.

Și totuși, după ce mi-am scuipat țara ani în șir, sătulă de nedreptăți, plimbată ca o curcă beată de la un ghișeu la altul chinuindu-mă să găsesc o noimă, jefuită de polițiști care aplică legea selectiv, tâmpită de profesori și îndobitocită de media - m-am trezit. Când naivii îți spun că ești naiv și nebunii te fac nebun, singura soluție îți rămâi tu. Salvarea României nu vine din exagerări și ură- ci din spălarea orbirii și încrederea că putem sparge cuștile în care tot noi ne-am închis.

Atunci când în sfârșit ies mii de oameni în stradă, nu pot decât să mă bucur că în sfârșit reacționează fraierii. Și nu pot să neg că o fac din nou, genial. Steagul găurit e o referință frumoasă la 89, dar puțin cam out-of-fashion. Ce mi-a plăcut în schimb e coroana și crucea pe care scrie ceaușescu=băsescu. Poporul acesta are un mod atât de introvertit de a suporta durerea până când ajunge să acționeze ca un câine turbat de furie care nu mai acceptă nimic altceva decât moartea asupritorului. Un singur regret am - că după ce am invidiat toată viața tinerii care au ieșit în stradă în 89, acum nu sunt acolo. Am plecat chiar înainte de explozie. Am ratat festivalul solidarității, bucuria adolescentină a revoltei unor oameni la vârsta a doua și a treia, trezirea curajului de a trăi.

”capul lui ~~Moțoc~~ vrem”

În privirea lui Băsescu s-a strecurat Frica, în privirile românilor a apărut încrederea, solidaritoatea, Curajul. Dacă e să judecăm în termeni simpliști, băsescieni, bătălia e clară. Tăcerea nu mai e o soluție. Băsescu a căzut în propria groapă. S-a ridicat și a căzut din mâinile acelorași revoluționari din 89, devorat de propria-i dorință de putere, boala cea mai banală a liderilor.

Sper totuși să nu mai fim din nou naivi. Disperarea va fi speculată din nou, poate nu de opozitia care și ea și-a pierdut credibilitatea, dar de un al treilea personaj salvator, un nou lider. Sper într-un lider cu o gândire mai puțin dihotomică, cu o prudență în idei bazată în final pe competență. Liderii politici sunt corupți peste tot, ce sper e moderație, nu un alt popor masochist cu un conducător despotic.

Poate că din înmormântarea lui Băsescu va sclipi bucuria dacă, acei sălbatici care se îmbrăcau în alb atunci când cineva murea, bucurându-se pentru un nou început.

Este loc pentru toată lumea.

E timpul să ne vedem frumusețea, fără exagerări, fără autoflagelări. Nu mai avem timp de ezitări, gata cu telenovelele și dramele, e timpul să ne re-construim. Limita e Frica.

Un singur lucru e etern și știm cu toții care e, acel drog mai puternic decât dorința de putere.

not a kamikaze light

2011-12-28T02:24:00.001+02:00

sometimes when I feel their suffering
burning me like hell
I smile and tell them a joke
or I guide their thoughts
or I give them a hug
or I beg them to stop
or I just cry...
until I forget that we are in different places
on different paths
until I get mad and scream at the eteranal unfairness of justice
and die again unable to make them remember
how beautiful it really is
a simple joke...
I think about you
you think about me
until we shoot each other
for misunderstandings

the labirinth is only yours to walk
what I give, what you receive
is only a dance of illusions and truths
until you find your own
I'm not a kamikaze light
the compulsion to make you happy
is just another game
i should transform before we burn
in another illusion
a dot in a circle in a circle in a dot
forever

Un ”acasă”

2011-12-27T16:22:00.000+02:00

După ce avionul a aterizat și am trecut de tuburile de sortare, am urcat într-un autobuz care mă ducea spre casă. Când am deschis ochii, eram într-un câmp albastru, cu ocazionale pete de zăpadă. Gândul că aș putea fi într-adevăr pe o altă planetă mi-a încălzit imaginația, așa că m-am scufundat în acea poveste o vreme. În mod normal, aș fi simțit fiorul acela menit să mă anunțe că sunt în România, sentimentul acela de dezgust și dor, durerea caselor părăsite, a capetelor plecate și triste și a haosului specific. În schimb, eram doar pe altă planetă. O planetă albastră și cam atât. Autobuzul, care în capul meu era viermele din Dune, a ajuns într-un final în Cluj. Cluj? Parcă am mai fost aici..parcă e orașul acela unde mi-am aruncat sufletul de câteva ori. Devreme ce veneam dintr-un alt univers, am decis că cele 5 ore dormite în ultimele 2 zile, durerea plămânilor și lipsa mâncării n-au cum să mă oprească să car o valiza de 20kg și un rucsac de 8kg peste un pod plin de gropi. Eram un fel de Cleopatra Stratan combinată cu Xena venită pe o planetă albastră.

Nooooh Ardeeal!

La capăt de pod am dat de niște țigani împopoțonați care cântau ceva. Mi-am amintit că e un obicei gen Capra ..dar aia era parcă după anul nou.. Nu mi-am bătut capul prea tare cu explicații, m-am bucurat doar că sunt veseli. M-am oprit la o bancă și un țigan mi-a cerut bani și altul s-a oferit să mă ajute cu bagajul. I-am refuzat pe amandoi ca să nu discriminez. Doi români se certau cu un bancomat în timp ce eu mă certam cu valiza grasă să urce scările. Dacă până de curând încă mai negociam dacă sunt în România sau pe planeta albastră, în bancă mi-au trecut toate dubiile. Se luase curentul și a căzut tot sistemul. Nu mergea nici bancomatul, nici schimbul valutar nici nimic. Doi bătrânei se uitau pierduți în jur.. ”Păi și pensia? Și factura? Cât durează până se rezolvă?” Funcționarul de acolo ne-a liniștit zâmbind.. ”Mâine se rezolva..săptămâna viitoare..sunt sărbătorile acum, este timp...” Mnoh și așa m-am luat și m-am dus, bucurându-mă în secret de această binecuvântată lentoare. Măcar aici, oamenii se mai opresc din când în când să se uite unii la alții, chiar dacă doar pentru a se înjura cu drag.

M-am plimbat mult prea puțin printre străzile Clujului pentru a-mi potoli dorul. Lumea a cam sărit din studenție în oceanul muncii și viața arată puțin altfel de acolo, iar timpul..face și el ce poate, curge sau stă, după nevoie.

Și așa am ajuns mai mult sau mai puțin de unde am plecat, adică la mama și la tata. În cuib. Și ca orice familie, m-au înfundat cu sarmale și întrebări și sfaturi. Cum era să le explic că eu vin dintr-un alt univers și că ei de fapt sunt pe o planetă albastră, nu în România? Cum era să-i conving că știrile sunt doar niște filme urâte care-i blochează în labirintul vieții? Au trecut vremurile în care doar adulții îi ~~învățau~~ domesticeau pe copii, a sosit timpul vocilor tinere care poate o să reușească să le amintească cine sunt. Și poate, atunci când o să vadă o fărâmă de lumină, se vor duce după ea, însetați, împiedicându-se, zbierând de durere și neputință, până când vor abandona tot pentru acea planeta albastră, câștigându-se din nou, într-o fericire la care nici cel mai îndrăzneț vis n-a sperat vreodată.

no going back

2011-12-25T16:56:00.000+02:00

every once in a while, the colors scream brighter. My mother is not a woman, nor my father a man. I look at the pictures of who I thought I was, I read my struggles in a notebook and I laugh. Christmas is just a reason for all of us to be here. Seeing beyond material gifts I find the simple joy and the horrific pain. Who can understand?
My soft makes you tough. My pain gives you joy, but we are all the same when we are looking at a cat.
I'm pretty much done with this cage. I'll stay to make you see, voluntary cutting off my wings and coming with you in this lovely box. I have a wild feeling that my hug is limitless no matter what I do, no matter what you do.
Don't be another fool if you see me crying, I enjoy it. Don't worry about my panic, it's just another rollercoaster. There are 1000 reasons behind my face, or maybe more. My words are just meaningless shapes and when you think I'm going crazy, you might be right, but I don't care. :)

last days

2011-12-17T11:17:00.000+02:00

these are my last days
time for a new time
crying for the old, excited for the new
my lungs finally heal
for a new age of magic
for the sweet moment of wonder
a chance in 26.000 years
waited for since I was born
these words are clear
the system is crashing
the gates are open
I'm coming Home

wired people

2011-12-16T07:27:00.000+02:00

wired people devouring humans
young blood is here for you
sinking with all the gold
rising with all the joy

modern cavemen killing for the wealthy towers
to feed their worthy mouths of truths?!
candyland of shit destroyed
on both sides

wired people disconnecting themselves
crying their loneliness to a new wire
forever doomed to suffer

wired people
log off

m-au bătut cuvintele

2011-12-16T06:52:00.000+02:00

m-au bătut cuvintele
care acum îmi alunecă nesimțite
sau îmi zbiară în față în cele mai nepotrivite momente
înainte să le prind
înainte să le înțelegi.

m-au bătut ideile
pentru că ei mă văd în atâtea feluri
pentru că eu mă văd în atâtea feluri
până explodez de nedumerire
și nu-mi mai pasă
dacă sunt o doamnă sau o curvă

închisă între alb sau negru
pusă să aleg aceeași greșeală
calculând însetată scopul existenței
pierzând teorie după teorie
până când nu mai rămâne decât un amuzant nimic.

se repetă universul în fiecare secundă
și liniștea din pupilă te adoră
cu tot cu murdării

pretending like a bitch

2011-12-15T05:41:00.001+02:00

heaven and hell are here now.
we explode and fall
infecting each other
in a continuos murmur
because life is a full time job
I'm joining the unspoken madness of the soul
living outside the edges and contours
outside my wrongs and rights
outside the brain
in a land of no dihotomies
in a dot
greetings from the heavenly nothing!
I'm joining your pain
pretending like a bitch
to know the answers
vomiting these words
you soon rush to conceptualize and pack in another box for your brain to eat
pretending like a bitch
to be part of this lie
we will slowly destroy
only to leave it for others to eat
my ship is here
but I'm not dying today

heart attack

2011-12-14T21:44:00.000+02:00

suffocating the heart attack
killing the machine inside of me
the walls are disintegrating again
into a beautiful light
I see my fellow crazy people
an angry man with mud on his nails
a business man drumming without drums
a tall man dancing without music
a happy child crying
no questions needed
the answers are everywhere
an empty mind
an understanding eye
a white heart
suffocating the heart attack
I will not

not dying today

2011-12-10T08:56:00.001+02:00

I'm not dying today

Even if it hurts like hell

even if you cruely stab my lungs

even if I can't feel my body

even if your kiss killed me so many times

every time wearing a different face

or a different meaning

I'm not dying today

even if you are dying to see me dying

even if you'd rather run than face the truth

even if you don't even notice

I'm here to destroy your logic

I'm here to make you alive

I'll do whatever it takes

to give you that hug

to make you feel those silly things

to make you hear those cheesy words

long forgotten

forever loved.

best trip so far

2011-12-02T10:58:00.000+02:00

going crazy
and being aware of that
going crazy
and laughing at it
going crazy
and crying for it
going crazy
and being thankful for that

going crazy
and coming back
to tell it

no apples

2011-12-02T10:33:00.000+02:00

I cry to the madness out there
I cry to the madness to think I am sane
because we are so much more than we imagine
so much more than just brain...
no more apples today

middle

2011-12-02T10:28:00.000+02:00

don't love me too much
or I will explode and shatter
I won't find my edges and I will blend into the world
Until the world will eat me alive

but if you don't love me at all
then i will just fall into a grey world of monsters
until I die

never thought

2011-12-02T07:05:00.000+02:00

I have to admit
I never thought heaven would be like this
chocolate is nothing compared to it
nor my stuff, or my most happy experiences
this is beyond my wildest dreams

i can finally feel all the hugs and pains
i can finally believe love
so come with me, but ride your wave
I'll wait you here, no matter what

this box is lovely
but just a box...

dream

2011-12-02T00:13:00.000+02:00

dream the stories of your life.
that's all there is ...the story.
the story of love.

these are not just words
so...dance to life

i love you!

explozie

2011-12-02T00:04:00.000+02:00

stiai ca acum un moment am explodat in culori, cuvinte, miscari si suflet?

did you know..that I exploded into you and me?

only to hug the whole universe...

forever

hope

2011-12-01T13:07:00.002+02:00

i hope i'll make it through Christmas and maybe more
to hug you all
peace

iubita

2011-12-01T12:01:00.000+02:00

cel mai mare pacat...
sa nu mai crezi in iubire
atunci ai pierdut tot...
doar ca sa plangi din nou
pentru ca esti iubita
la nesfarsit...

si nu era bine?

2011-12-01T11:01:00.000+02:00

ai plans mult cand erai mic(a)?
si nu era bine?
....

mai stii?

2011-12-01T07:37:00.001+02:00

mai stii cand ai decis sa pleci de acasa sa vezi lumea?
te-ai imbracat asa: un papuc de-a lui tata, unul de-a lui mama, tricoul fratelui si pantalonii tai. un pic de ruj si poate o palarie.
ai iesit pe poarta in timp ce bunicul gesticula neputincios sa te intorci. ai mers sa urmaresti un caine, de ce nu? lumea mare..strazi si pietre, multe culori si viata...si momentul acela de mirare cand o batrana te-a intrebat "cum te cheama? de-a cui esti? unde locuiesti?" Ce intrebari stupide. Ce conteaza?
Ce conteaza?
si cand te-ai dus in brutarie, unde rafturile erau mai mult goale. ai strigat evidentul "miroase a colt de paine". cum era sa vezi toata painea?
ce e cel mai amuzant e ca
asta chiar s-a intamplat
nu demult :))

..and again..

2011-12-01T07:31:00.001+02:00

back :)

warning

2011-12-01T06:05:00.001+02:00

stop!
moment!
silence!

promisiune

2011-11-30T06:13:00.001+02:00

In cate feluri te poti pierde!
Din cel mai inalt pisc spre cele mai adanci prapastii
Aroganta de a crede ca poti orice
Cand il vezi, recunoaste-i intunericul
Nu fugi, nu te speria, nu lupta
Doar iarta-l la infinit
Nebunia de a crede ca nu poti orice
Poti sta aici exact atat cat vrei
Repetand durerea la nesfarsit
Invingand la nesfarsit
Mereu un simplu turist

Sa-ti simt fiecare durere din nou
Fiecare tipat de disperare
Fiecare lupta
Mereu langa
Tot ce voi face
E sa ma predau
Tot ce sunt iti dau tie
Pana nu mai ramane nimic
Nimic decat iubire

this glorious joy

2011-11-29T07:41:00.001+02:00

and then that scream...
and then nothing
and everything
I give myself
I find myself
Sweet pain of surrender!
This glorious joy
from the other side
from the only side
the beginning and the end
Amazed I see the whole box!
Blessed and hugged forever
Endless wonder
This fear is not real
This fear is not real
This fear is not real
Laugh!
play!
enjoy!
nothing can ever go wrong
you are never lost

Time is melting

Into you and me

I love you! I love you! I love you!

the journey

2011-11-29T05:33:00.002+02:00

remember! remember!

your girlfriend is just a story

a story of you and your family

a story of them and their family

a story of a person, a story of the nation

a story of you and me.

but just a beautiful story...

Remember! Remember!

how you came, how you leave

what you have is what you think

what you think is not who you are.

who are you?

Explode in this moment of anger and fear and sadness and rage and pain.

Why is this world like this? How unfair!

Why don't THEY understand? Why don't they stop?

They should listen, they should care!

They should be locked and doomed and forgotten.

You're ugly, I'm disgusting. I hate you. I hate myself.

I can't stand it. Can't stand it. can't stand it...

Make it stop. Make me stop. Help me. I can't. I can't. I fucking can't anymore!

This hole growing inside. bigger and bigger.

I am empty, edgeless, dark, lost, profoundly lost

A new system? a new world? a new joy?

what a wonderful sollution!

I will be rich and beautiful and loved.

A new race started. This time I'll win!

Waiting to become, to get hapiness, to aquire.

It's me OR you and I will beat you.

It's we OR you and we will beat you.

I am powerful. I am power. I love power.

I win. I hate! I win. I despise.

I win! I am strong, you are weak.

I deserve it all, you don't.

It's my time now, not yours!

I spiral down in this laughter. I win, I lose. I get up, I win. I lose. I lose. I lose. I lose.

Why the fuck am I losing again and again and again?!

These walls are falling down.

These things I hold are slipping

Remember! Remember!

how you came, how you leave

what you have is what you think

what you think is not who you are.

who are you?

I had nothing. I leave with nothing.

What a fool I have been!

I despise my judging, my certainties, my actions, my hate!

Guilty! Guilty of everything!

I am sorry...I am sorry...

No God, no Fuhrer, no ideology, no nation, no angel.

Alone and guilty...

Nobody there. Noone knows. Noone can.

When will it end? Please let the mountains fall on me to end it.

I am blood and tired and cursed.

Make it stop. Make me stop. Help me. I can't. I can't. I fucking can't anymore!

This hole growing inside. bigger and bigger.

I am empty, edgeless, dark, lost, profoundly lost

No power to fight. Nothing left.

Feel it all until you crumble.

Seek help and find it nowhere. Feel alone. Feel lost.

Glimpses of love. A look, a kind word, a smile.

Stay alive, we need you to fight by not fighting.

Give up understanding.

Give up your mind. Let it be.

Too tired to know. too small to be secure.

I don't care. I just don't care.

Whatever.

I see the hugs. More and more hugs.

I see the trees and the sky and the people.

I feel the people, I feel the colours.

It's the spring of your life.

Enjoy!

Be careful what you think.

Thoughts become reality.

Stop complaining, don't worry.

You can touch your emotions now, play with them.

Listen and listen and listen

Your heart is your guide.

Learn, forget and learn again.

remember! remember!

knock! knock!

what you think is not who you are.

who are you?

Don't be afraid.

Let it be.

Don't be afraid.

It's enough.

To be!

Enjoy your cry of joy :)

What is this?

2011-11-18T02:08:00.002+02:00

I was dancing with the illusion of controlling my life through dreams and thoughts which worked out fine until it didn't. The fall was pretty ugly. It felt like my whole body was beaten and swollen and my spirit just dark and stiff. I started realizing the lies around me and became a huge anger. I was struggling really hard with the upcoming depression I could already feel. My beliefs vanished. I simply let go of many strong rooted cultural beliefs that were limiting my consciousness.There was no higher purpose, nothing happened for a reason and life was just a big set of random events before death occured and then nothing. I became deeply confused about the truths of the world. Everything seemed so contradictory and grey. Why this struggle? Why this misery of the world? I sometimes felt so sad that I just burst into tears thinking about the sufferings of the mankind. Other times I just felt very light and happy and had the desire to embrace all humanity. Then I started observing myself, my thought and actions. I did that in the worst possible way - judging. I started hating myself as every thought had a harsh judgement attached, like a slap. I became guilty of everything. After a while, my ego was all bruises and blood. I realized my observing was not corect and tried to let go of the judging. I had difficulties relating to others as I refused to have any clear opinions. My ego became unclear, edgeless and colourless. I didn't understand how one can let go of the ego and still function well in society. I started realizing that I was really unprotected and naked. I was like a plasticine in the hands of others, where anyone could take a piece or push me anywhere. My insomnia, my health, my nightmares, the panick attacks and the feeling of constant void in my chest were unbearable hell. That daily pain didn't seem to ever go away. So I started rebuilding my broken ego, mending pieces together, trying not to think about any purpose or value or belief system.

For a while, I simply let go of myself, worring just about how to live life best. I didn't really care about anything. I was climbing back up and had to adjust to the sunlight. Moments of joy came back and I started feeling my edges again. Everything was different. I was different. I became a person I never knew before. I could relate to others again and that feeling was amazing.

After a while I found myself in this rollercoaster called life, where one day was great and the other terrible. I didn't see life as a progress anymore, but more as huge waves of emotions and events, a constant dance of good and bad. I began accepting the randomness of events and the fact that I have little control over my life. I started feeling my emotions so alive, almost as if I could touch them. What used to be a careless person, became one who burst into tears at a sad news on TV or burst into laughter and felt great joy while drinking some coffee with an old friend. Everything became more and more alive. My tears were no longer tears of desperation, but just a relief from the daily stress and worries. My joy was sincere and my smile true.

Then something happened as I was meditating one evening. My body was becoming more and more heavy and I was concentrating on my heartbeats, my body and the noises around me. After a while I didn't feel my body anymore but I was present in the room. I never felt so present for such a long time (it usually lasted for a few seconds). The room started to feel very distant and I found myself in childhood dealing with some dependency issues. I then traveled further through the stars and started floating and rotating. The feeling was nice until I started spinning really fast and I had no idea where I was going or what was goining on. I wanted to come back but it took some time. I forced myseld to open the eyes, but couldn't move my body at all. I was stuck for a few seconds until I came back. I looked in the mirror shaking and realized that this body is truly borrowed and this life, just a piece of the whole. I felt really scared and stood trembling under the blanket for a few minutes. It was quite a shock. I started seeing things differently from that point. It felt like I stepped on a completely unknown land and all my life was nothing compared to it.

I know nothing.

take me here now

2011-11-10T01:15:00.000+02:00

I've always liked living on the edge. Ups and downs. Everything is so dizzy and uncertain right now. It feels like I am walking on moving sand and sometimes I can't even feel my body. I've been a spirit floating, a big smile and a hug-addict. I've lost it a few times and it felt great. Trying to control my life, to find a meaning, a purpose brings only misery and I know it so well. Maybe the biggest challenge of all right now is to accept everything, to be in this state of constant experience and wonder. Like when I was a baby, so pure and innocent and ignorant. This struggle feels so meaningless from above that my worries make me just laugh.

A freakin' rollercoaster. I might not remember. I might not care at all. Then sometimes I crash like 100 m underground and I feel so powerless and meaningless in this jungle world we are living in. I'm telling myself: this is not real. I am so sure about that now. But how can I be, when everybody else takes it like the ultimate reality? I think nobody can convience me otherwise now. I've felt it too many times since I was a child.

You can not imagine how high you can go, how much you can do with your mind alone. It's overwhelming and beautiful. And best of all, it's real. That is the only reality and truth.

It just makes me laugh and cry at the same time that we think we are such an evolved society and we actually know almost nothing about our spirit. I refuse again to be in this cage.

I know I didn't get much sleep or peace for some time now. Running around every day, meeting high society people and slumdogs, sleeping 5 h/night or less, losing and winning, crying and laughing - everything is on high speed. I am so lucky that people hold me up and I know I will not give up.

I get to dream every day.

Let's de-occupy our spirits and fly!

Recession is our best shot.

I could have been a tree

2011-10-11T01:32:00.000+03:00

I could have been a tree. I would have changed my leaves every season and still remain the same. I could have sheltered the birds and the mushrooms and never envied other trees for beeing bigger, stronger or prettier. I could have spread my branches into the sky, dream with the clouds and still have my roots in the ground. I could have been green and happy or yellow and dreamy. I could have grown old and still enjoy the hug of a child or the smile of the innocent. And yes, maybe I wouldn't have understood the rush of the humans to become, to aquire or to prove. Perhaps I would admire their every-day struggle to be good and happy. And maybe, maybe I would forgive that axe that killed me.
I could have been a tree, but I'm not.
I could have been a god, but I'm a human.

love it !

2011-10-04T03:25:00.000+03:00

It’s the same every time. The adrenaline rush of the unknown, the thrill of what is to come. It starts with an enthusiastic feeling of “I can’t believe this dream of mine is coming true” and then mixed feelings start to emerge, forming a big bowl of wonder in your heart. You hit the road, take the plane, arrive and then the fight starts. There will be little time for sleep, not enough money for food and never enough time to crash. You got to find a shelter, a place to live, a job, cheap food and maybe some friends. You start running back and forth. You enjoy being far away, not knowing anyone, having a fresh start. Then you realize you’ve got serious money issues, no place to live and no prospects of jobs. Your search has begun, but you didn’t find anything. A week has passed and you still have nothing. Worst case scenarios are really bad. Slight moments of panic. You don’t even know when you’re tired or if you’re sick, you just keep going forward. Solutions cannot arise out of that desperation, so you try to chill. Can’t really talk to your family because they will panic even more, so you’re thankful that you have a few good friends who understand. You start being willing to do almost any compromise in order to succeed. Pushing your limits is your favorite part. You begin hating money. You get angry. You begin hating yourself for being so weak in front of the objective reality of money. One sad song and you crash or just burst into tears. You refuse to do unethical compromises. You get tired of worrying. You’re so worn-out that you don’t give a shit anymore. You try anyway and after a few moments you’re in your own big room waiting for the next class to start and for that flu to pass. That feeling of joy is so alive that you feel like jumping and hugging everyone. But the fight is not over, that’s just the easy beginning. After a few days you start all over – the same process over and over again until…until I don’t know…

A smile and a punch in the face, a good and a bad news, big waves of life, big pieces of emotions – that’s the thrill, that’s how it goes every time. Easy is for pussies and for small outcomes. No time for complaints, no looking back, no giving-up.

It’s the same every time, those emotions are so alive that you feel you can almost hold them in your hands… and I love it! So…is it the end that you like or the journey itself?

zile puternice

2011-08-30T19:47:00.000+03:00

Mi-am pus corpul la uscat pentru câteva zile, să se așeze oasele la loc. Poate am vorbit cu mai mulți oameni decât credeam, poate mi-am dat numărul de telefon și poate, de fapt, parcă, îmi aduc aminte cum îl cheamă pe tipul ăla. Dar de unde e, zău că nu mai știu. Îmi pare rău de prăjitul din tren care a mers pe câmp cu prietenii și a mai mers puțin și de fapt era singur și a mai mers o vreme și s-a trezit într-o casă părăsită că cerea unui boschetar o bucată de carton să se învelească. Dar nu din aia îmi pare rău, ci pentru că l-au dat ăștia afară din tren în plină noapte în Ploiești și omu era și fără cort și bagaj că i s-au furat.
În fine, nopțile din Vamăland vor rămâne așa, vagi, confuze, dure și calde căci reconstrucția exactă a evenimentelor nu va fi făcută niciodată. Mai trebuie să iei și câte un pumn în freză, la figurat desigur, pentru a face loc minții să se bucure dimineața la 3 de vibe-urile muzicii de parcă îți vine să îmbrățișezi pe toată lumea și nu te poți opri din zâmbet și mișcare. Dubios e atunci când auzi trenul cum mixează dnb murdar și nu poi dormi că e prea tare. După un timp ești pe pilot automat și nu prea mai ai ce pierde. Poate doar siguranța că te afli în România, având în vedere că la peninsula lumea insistă să vorbească cu tine pe maghiară. Dar nu mă pot supora pe niște oameni așa de morți.
Oricum nu prea mai contează că din când mă duce gândul la ce mi-ai zis acum câțiva ani într-un moment de furie... Ai avut dreptate?

one step closer

2011-07-20T20:44:00.000+03:00

Atunci când conversațiile erau banale, oamenii plicticoși și urâți și străzile apăsate de griji, închideam ochii și îmi imaginam acest moment. Era momentul meu de evadare, locul de unde puteam privi în sus cu speranță, nu în jur, cu scârbă. Agitația mea părea stupidă și inutilă și nu de puține ori m-am întrebat dacă are într-adevăr rost. Acum, când mă plimb pe străzile dragi ale acestui oraș mic, cu oameni și idei mici, pășesc cu încredere căci știu că e doar o stație. Știrile nu mai sunt o sursă de panică și nervi, ci simplă părere de rău, iar dorul pare o posibilitate greu de imaginat acum.

Asta e soluția mea - pe această fundație șubredă n-am de gând să trăiesc. Locurile nu înseamnă nimic fără oameni..și oamenii rămân în amintire oriunde te-ai duce. Știu că va fi ploaie și vânt și poate valuri mai mari decât mine, dar atâta timp cât pot privi piscul meu, nu e în zadar.

Și acum, când mă trezesc după ce am visat urât, văd doi ochi albaștri lângă mine și mă liniștesc.

Mulțumesc!

linie

2011-07-02T16:42:00.000+03:00

când ești așa nu poți mânca, nu poți dormi fără să visezi ceva frumos, nu poți respira pentru că îți bate inima prea tare și simți 1000 de furnicături în tot corpul. Ciudat că acest sentiment e mereu corelat cu o plecare, cu o valiză plină și cu o cameră goală. Pășesc pe aer, nu pe pământ și parcă totul s-a schimbat. Nu cunosc acest loc nou, dar știu că mă sperie și îmi place în același timp. Până și muzica are alt gust...

Acești trei ani au trecut mult prea repede. Și la început a fost Janis, de care eram de-a dreptul fermecată în anul 1, ca orice student care la început vede Clujul ca pe un loc mare care trebuie explorat. Mi-a trecut după primele 10 ieșiri, până să mă prind că în Janis e același playlist și aceiași tipi care folosesc aceleași metode de agățat obosite. Trebuie să recunosc totuși caracterul distractiv al bețiilor de acolo, ultima soldându-se cu lovirea capului meu de un perete în timp ce un oarecare mă învârtea la dans, într-un mod artistic, evident. Tot acolo am decis spontan să plec la mare cu ocazia în luna decembrie cu o prietenă și un american stereotipic. Ca să nu mai vorbim de piesele de corason pe care le trăiam cu atâta patimă după 3 beri și ceva tequilla.

Anul 2 l-am petrecut mai mult în apartamentul desfrânării unde se rostogoleau fumuri dădătoare de plăcere, hohote de râs și discuții filosofice care la acea vreme păreau foarte profunde. Ocazional gustam plăcerile dnb/dubstep sau indie de prin Booha. Nici ca voluntară nu mi-a mers prea rău, dacă mă gândesc bine la berile și filmele gratis de la Tiff, certurile amuzante din SSE și tentativele mele eșuate de a organiza o petrecere Studcard. Și cum Clujul începea să nu mai fie de ajuns, mi-am luat de câteva ori ghiozdanul în spate și am fugit în Timișoara, Beliș și București.

Anul 3 a început cu o dorință animalică de a pleca din țară, cu atestate de limbă și planuri de viitor. S-a încheiat cu ieșiri la party-uri, shaorma și bineînțeles excursii prin țară: Sighet, Beliș, Vamă și București. Tot atunci, Clujul a devenit o adunătură de locuri încărcate de amintiri și poate orașul unde visurile abia se conturează.

Cel mai important totuși, rămân oamenii pe care i-am întâlnit, prieteniile care s-au legat și sentimentele pe care le-am trăit. Un răsărit de soare pe bloc, Zorki, Flowers și piese de teatru care mi-au schimbat cu câteva grade felul de a privi viața.

când ești așa nu poți decât să fii recunoscător pentru toate durerile și bucuriile pe care le-ai trăit. Poate e timpul ca această cameră să fie goală, să-mi privesc lucrurile adunate și să-mi iau rămas-bun. Rămâne o singură întrebare ...dacă în continuare o să iau avionul sau o să merg pe jos.

Ursus music revolution!!!!!

2011-06-28T00:23:00.000+03:00

Povestea începe cu o idee inofensivă de a încerca bicicleta unui amic, într-o noapte răcoroasă de iunie. Am reușit să merg nici mai mult nici mai puțin de 2 m după care am căzut simplu, într-o parte și am stat acolo câteva secunde, timp în care vreo 6-7 oameni s-au adunat în jurul meu și au început să vorbească cu mine. Nu le-am înțeles îngrijorarea, așa că m-am ridicat zâmbind și am mers mai departe. Am descoperit câteva minute mai târziu că mă durea capul și că mi-a apărut o rană pe mâna stângă și pe frunte. Totuși, nu pot spune că am simțit ceea ce se numește ”durere”. Efectele au apărut mai târziu puțin...

Două zile mai târziu, încercând să evit a merge acasă, am ajuns la o prietenă care m-a convins să îmi mișc picioarele firave în centru, la ”Ursus music revolution” - o adevărată încântare. Întrucât în apartamentul unde locuiesc trăiește și un specimen uman care scoate sunete ascuțite, fraze lipsite de sens și priviri tâmpe, am decis că ideea unui concert patetic în aer liber nu e așa de rea. Am ajuns prea devreme așa că am mers în Diesel să ne bem cafeaua și eu, să-mi mănânc pufuleții. Am stat înăuntru, căci briza ușoară de afară ne deranja frezele. Dar ce să vezi acolo! Una bucată Șuie Paparude stătea la coadă la baie aruncând priviri furișe spre masa noastră. Se ferea probabil de o cerere de poză, vreun autograf sau chiar un leșin neașteptat. Chelnărița îi zâmbea suav, însă noi, noi aveam treburi mai importante de făcut. De exemplu, eu mă gândeam profund dacă să-mi iau bere sau cacao cu lapte și dacă să mă las de fumat totuși în viitorul apropiat.

A început și concertul ~~într-un final~~ mult prea devreme - o adevărată nebunie! Copii de 15 ani, specimene cu inteligență neidentificată și diverse exponate feminine au început să zbiere la îndemnul lui Grasul XXL :”Să moară toati fetiliii”. Extazul a continuat cu hitul ”Jos,jos.jos” la auzul căreia fetițele de 13 ani s-au spart în figuri lascive, senzuale și provocatoare. Cine spune că exploatarea resurselor naturale nu se practică în România, greșește amarnic. A urmat un moment dramatic în care toată acea mulțime striga în cor ”Nu ne-am născut în locul potrivit” după care a venit Sișu să le arate tuturor cum stă treaba. Mie mi-a arătat că încă mai am aptitudinea de a vomita așa că am plecat din mijlocul gloatei să iau aer și o bere - ursus normal, căci trebuia să le mulțumesc cumva că m-au scos din casă ca să ”văd cu urechile mele ~~evoluția~~ muzicii românești” Mare mi-a fost mirarea când am aflat că trebuie să-mi cumpăr din altă parte fise ca apoi să cumpăr bere. Birocrația berii și lălăiele lui Sișu m-au îndemnat să merg cu pași repezi spre Sora de unde mi-am luat un veritabil Becks cu 2,5 ron în loc de 4 ron cât era doza de Ursus. M-am întors în mulțime chiar când Iris începea prima piesă și mare mi-a fost mirarea când m-am uitat în jur. Gorilele dispăruseră, tipul cu pulover alb, tricotat nu mai era de găsit, și nici prietenul lui cu dinte de aur. În schimb, am văzut fețe umane și dintr-o dată am simțit o căldură sufletească pentru specia umană și am luat-o în brațe pe Henni. Momentul a fost întrerupt însă de Sișu care, beat fiind, a apărut din nou pe scenă să cânte o piesă cu Iris, că...de ce nu? Eu n-aș fi avut nicio problemă cu acea apariție, dar stomacul meu a început din nou să se revolte, încercând să scoată mâncarea afară prin esofag, respectiv gură - pe scurt, mi-a venit din nou să vomit. Din fericire a plecat repede și omenirea și-a continuat cursul firesc.

Prin urmare, totul e bine când se termină ~~cu bine~~. Oamenii străzii au avut o sumedenie de gunoaie prin care să caute, fetițele și-au pus bazele prostituției de mai încolo, cocalarii au avut șansa de a a-și scoate puloverele tricotate pe centru și eu..eu am scris porcăria asta de aici.

CRP- Cine râde primul?

2011-05-19T17:49:00.004+03:00

A sosit și momentul să ne punem ”căciulile” pe cap, să ne învelim cu robele și să urcăm pe scenă într-o harababură totală, demnă de niște specialiști în organizare. Sala gemea de oameni, atât de tare încât una dintre colege a amenințat mama altei colege că o bate, căci are 3 facultăți, prin urmare poate și are indubitabil tot dreptul să rezerve un rând întreg pentru familia, rudele, prietenii, apropiații și cunoștințele ei. Părinții să stea în picioare. Am zis!

Eu m-am așezat strategic în spatele unor colege mai înalte și mai demne de a sta în față, nu de alta, dar vroiam să pot râde nestingherită. Primul care a rupt tăcerea cu un discurs care ne-a tăiat tuturor respirația, a fost, evident, șeful de catedră, marele Flaviu Călin Rus. A început prin a ne felicita pentru felul în care am știut să ne distrăm la banchet (ocazie cu care am aflat și eu că banchetul s-a ținut în urmă cu 2 zile). A continuat prin a ne informa că e răcit, că n-are emoții, că viața nu e nici prea prea, nici foarte foarte și în final, că nu știe ce să mai zică. A continuat d-na Delia Bălăban, care ne-a felicitat și ea pentru modul în care știm să ne distrăm.(doar e important, mai ales într-un mediu academic). Mai departe, dânsa ne-a luminat perspectivele de viitor prin oferirea a 2 alternative: ori rămânem la facultate pentru continuarea studiilor, urmând a fi asistenți wanna be profesori, ori ne facem oameni de afaceri șmecheri și finanțăm facultatea. Viitorul sună bine! A urmat d-nul Cristian Radu, care ne-a urat zâmbind resemnat ”să fim neliniștiți”, căci viitorul e nesigur și șubred, la fel ca și pregătirea noastră. În final, seminaristul de suflet, totodată și îndrumătorul de an, Mihai Deac a ținut să repete de aproximativ 50 de ori cuvântul ”ok”. Eu l-am iertat, căci am înțeles că a fost emoționat. În schimb m-a surprins faptul că nu ne-a felicitat pentru banchet. M-am liniștit totuși când ne-a mărturisit sincera lui apreciere pentu faptul că unii dintre noi, chiar am venit la seminarii vinerea. În sfârșit cineva care vede valoarea noastră! Țin să mulțumesc pe această cale și șefei de promoție, care a rostit vorbe fermecate citite frumos de pe o foaie. Vorbitul liber în fața unui public e deja treabă de master. A vorbit în numele tuturor și ne-a făcut părinții să scape câte-o lacrimă atunci când le-a mulțumit că ne-au dat viață! Ce frumos!

Întreaga abureală s-a terminat cu o mulțime de felicitări pe care nici până în zi de astăzi nu le-am înțeles (n-am terminat nici cursurile, nici seminariile, nici examenele, nici licența, nici nimic). Dar orice căcat trebuie ambalat frumos și dat cu parfum, așa că au fost multe flori și poze, numa’ bune de pus pe feisbuc.

În final, mă bucur că am supraviețuit de-a lungul acestor 3 ani, tuturor întrebărilor de genul ” la ce facultate ești?” și tuturor remarcilor inteligente de genul ”păi dacă ești la comunicare de ce nu comunici? De ce nu vorbești cu mine? De ce nu vorbești mai mult?”, care mă lăsau deprimată, tristă, complexată și evident conștientă de incompetența mea. Un student la comunicare ar trebui să vorbească mult, non-stop dacă se poate, chiar și în somn, cu oricine, oricând și orice și mai ales, indiferent dacă are sau nu ceva de zis. Din acest motiv, al incompetenței în comunicare, aș fi vrut să mă înscriu la facultatea numită ”publicitate” care nu era înființată pe vremea mea și care tratează cu totul altfel domeniul: aceleași materii ca și la CRP, dar atenție, studiate într-o ordine cu totul și cu totul specială și diferită. Anii au trecut și acum, la final de drum, răspunsul meu la întrebarea ”La ce facultate ești?” constă în jegoasa întoarcere a spatelui și îndepărtarea la o distanță considerabil de mare de interlocutor. Prefer imatura fugă, rușinii.

Cu toate acestea, am nesimțirea să recunosc faptul că nu regret acești ani. Nu regret șirul de nopți pierdute prin baruri, cluburi, apartamente, corturi sau pensiuni. Nici timpul pe care l-am avut la dispoziție pentru a studia comportamentul oamenilor în grupuri și cu ei înșiși. Dar mai ales, nu regret faptul că 3 ani de zile am pus un semn mare al întrebării în fața realității, ca să ajung în felul meu, la nicio concluzie. Probabil că cel mai mare cadou al acestei facultăți a fost viziunea d-nului profesor Cherecheș care privea viața ca pe un joc. Câteodată pierzi, câteodată câștigi, dar nimic nu e permanent și nu merită să iei lucrurile prea în serios. Într-adevăr, întreaga ”familie” a facultății pare să fie de acord. Mai departe, o să mă prefac că nu știu răspunsul la întrebarea cea mai bună pentru oricine își caută vocația: ”Care este meseria pentru care ai da bani, doar ca să fii lăsat s-o practici?”

de ce e faină primăvara din studenție?

2011-05-05T02:22:00.001+03:00

pentru ca te trezesti cu lene jegoasa la orice ora ai tu chef,
pentru ca vezi ziua de cateva ori pe saptamana,
pentru ca porti fustite sau rochite,
pentru ca iti plac privirile lor in timp ce esti indiferenta,
pentru ca zambesti ca tampita la fiecare bebelus intalnit,
pentru ca faci sex,
pentru ca agati si pleci,
pentru ca esti praf si nu mai stii ce se intampla,
pentru ca admiri somesul si te holbezi la aia 2 politisti care trec,
pentru ca te dispera muzica asta, dar totusi stai si bei bere,
pentru ca nu-ti place berea, da o bei de sete,
pentru ca-ti iubesti prietenii,
pentru ca iubesti pe toata lumea,
pentru ca vine vara si o sa fii pe vreo plaja.
Atat? nici pe departe:
pentru ca mergi acasa si ai tai fac masa festiva,
pentru ca vecina de jos e o tampita si toti stim asta,
pentru ca se indragostesc prietenii de tot felul de oameni,
pentru ca iesi afara mult mai des,
pentru ca intalnesti persoane fascinate de orice tampenie pe care o zici,
pentru ca fumezi si scrii si asculti muzica si poate desenezi,
pentru ca te cheama cineva in vama,
pentru ca te suna un prieten de care n-ai mai auzit demult.

on nationalism

2011-04-28T14:34:00.009+03:00

”When there is intelligence, then nationalism, which is a form of stupidity, disappears.”citeam acum câteva luni cuvintele lui Krishnamurti, care susține că nu se poate vorbi de ”brotherhood”, de pace atâta timp cât există naționalism. Ideea mi s-a părut interesantă, așa că am decis să privesc lumea din acel punct de vedere. Am observat felul în care americanii, considerați printre cei mai puțini xenofobi dintre popoare, privesc și tratează străinii, denumiți ”aliens”. Într-adevăr, există un grad mare de toleranță, de acceptare a oamenilor așa cum sunt. Există și dorința de a ajuta așa numitelele popoare mai puțin norocoase. În același timp însă, acceptarea în grupul lor e mai grea, indiferent de gradul de sociabilitate. Te poți apropia până la un punct, căci după ce magia diferențelor dispare, rămâne adevărul faptulului că lumile în care trăiți sunt diferite. Nu ar putea înțelege faptul că îți plăcea să mânânci eugenie când erai mic, faptul că oamenii din țara ta sunt stresați că nu se descurcă cu banii sau că au o altă perspectivă asupra vieții și a valorilor. Celălalt devine astfel ”diferit” și pentru americani, Europa de est înseamnă niște animale exotice care lucrează ce ei n-au chef.
Atunci când un client întreabă tipele care-i servesc înghețata, de unde sunt, ele răspund diferit. ”I'm from Russia” spune Marina umflându-și pieptul și zâmbind..well...rusește. Irina îi aruncă o privire urâtă, pleacă ochii și mărturisește că e din Ucraina. Pentru mine, situația e amuzantă, căci eu văd două ființe umane, nu simt frustrarea ucrainienilor că sunt obligați să știe rusă, pe când niciun rus nu știe ucraineană. Nu văd nici de ce rusoaica e atât de mândră de originea ei, încât consideră că are dreptul de a munci mai puțin decât ceilalți.
Un alt aspect este ura dintre popoare și religii, creată din diverse motive economice sau politice (vezi petrol), fanatism și convingeri ferme. Așa zbiera o americancă beată că urăște musulmanii și că merită să moară pentru ce au făcut la 11 septembrie. Dar cine-i servea cocktail-ul? Tocmai o turcoaică care o auzea și îi zâmbea amabil, înghițind în sec.
Și totul a pornit de la Babel, zice Biblia noastră. De la acel moment când toți oamenii vorbeau aceeași limbă și vroiau să ajungă la Dumnezeu, acțiune oprită prin despărțirea lor cu limbi diferite, un fel de ”divide and conquer”, dovadă cuvântul ”Babel” care înseamnă confuzie.
Și totuși, era globalizării în care trăim ne aduce din nou împreună prin forța economică a cooperării, probabil o nouă etapă în evoluția noastră ca specii. Întrebarea este dacă este posibilă o unire a forțelor și păstrarea tradițiilor în același timp? Putem trece de bariera de a conviețui în pace, nu doar fizic? Putem să ne simțim conectați la un nivel mai profund? Modelul Americii și Europei de Vest este relevant, dar nu suficient. Este imposibil să aderi la niște modele globale, dominante și să-ți păstrezi credințele vechi, incompatibile. Apare automat contradicția și se impune o decizie. Spiritul vremii câștigă și tradițiile rămân în muzee, în cărțile de istorie, în obiective turistice, în amintiri.
Ceapa cu slănină nu e cool în Manhattan și nici creșterea unei găini în grădină. Porturile populare le vezi mai des la televizor sau în poze decât în sate și nicio femeile nu mai poartă batic ca altădată. A trecut doar jumate de secol de când femeia poartă pantaloni (la propriu și la figurat). Râul te învață că totul curge, că viața e schimbare, iar evoluția ține de adaptare. Ne îndreptăm spre ceva mai bun?
În contextul în care naționalismul e o formă de stupiditate, războaiele par și ele, implicit, o prostie, căci nu există război pentru o cauză nobilă. De ce să-mi apăr pământul de oameni care sunt la fel ca mine? De ce să-și dorească să mă domine? Apare aici, ceea ce numește Maslow, nevoia de apartenență la un grup și instinctul de teritorialitate care naște agresivitate dacă este încălcat. Până să devenim perfecți (o iluzie frumoasă), ne descurcăm cu biologia pe care o avem. Și așa, 2 români într-o țară străină sunt mai apropiați decât 2 români la ei în țară, prin simplul fapt că împart o origine comună, deci aparțin aceluiași grup.
Întorcându-mă în țară cu dor de oameni dragi și de siguranța familiei, nu poate să nu mă doară gunoiul de pe marginea drumului sau cel de la conducere. Nu pot nega frustrarea pe care o simt când văd oameni adoptând greșelile occidentului și nu competența. Și totuși iubesc spiritul românesc, puterea de a face haz de necaz, delăsarea, dezordinea și puținul de libertate care ne-a mai rămas. Lucrurile mărunte care contează: faptul că poți dormi pe plajă, că poți merge pe munți fără ghid, că țăranul de la sat e mai independent decât orice sclav occidental, că mâncarea ”bio”, rezervată buzunarelor pline, se află chiar la tine în grădină, pe gratis. Mă rușinez de revolta pe care o simțeam pentru că m-am născut în această țară, când observ România frumoasă. O schimbare de perspectivă: hai sa nu ne mai autoflagelăm atât. Am trecut de la lehamitea unui naționalism sintetic creat de comunism la un dispreț total față de noi înșine. Da, ne lipsesc multe, știm asta. Dar am dat lumii un Eliade, o Nadia Comăneci, un Eminescu, un Henri Coandă și atâția alții. Am supraviețuit imperiilor și ororilor comunismului. Ne-am păstrat. În tot acest negativ vizibil, salvarea vine din scotocirea prin gunoi și regăsirea frumosului românesc. După ani de tăcere și mimă, Dan Puric vorbește. Și bine face.

Chiar nu avem nevoie așa, cum să zic, să ne îndopăm. Este
bine să se țină un echilibru și să se meargă spre bunul simț și, de ce nu, acest
lucru seamănă puțin cu o trezire, cu o conștientizare și cu o stare de
luciditate ce nu ne face rău.
Hai s-o vedem și pe asta, pentru că poporul
ăsta nu are cum să dispară, are resurse atât de geniale de a răspunde atipic și
de a încurca într-un mod genial lucrurile, încât de data asta este benefică
impostura ilegitimă a clasei politice –ei fiind specialiști în a fura și a
întortochea- de data asta, iată că e bine. Dacă eram perfect aderați, eram
rupți...

S-a întâmplat să ajung la Sighet, la fosta închisoare comunistă. S-a întâmplat să observ durerea de acolo și demnitatea românilor în suferință. Li s-au smuls unghiile, au fost privați de mâncare, apă și somn. Au fost puși să stea în picioare cu zilele, obligați să țină mâncarea în gură fără s-o înghită după ce n-au mâncat nimic 3 zile. Li s-a dat sare după zile în șir fără apă. Au îndurat umilințe și dureri. Și toate acestea erau văzute ca niște sacrificii necesare pentru o Românie frumoasă. Era oare simplu naționalism prostesc dorința lor de a avea o țară mai bună? Luptau pentru ceva. Credeau în ceva. N-am putut să nu mă întreb atunci în ce crede românul astăzi?Pentru ce luptă? Ar mai rezista unei asemenea bătălii?

Copiii acestor oameni acum pleacă, lăsând țara bătrânilor, hoților și câtorva visători. Se golește din nou de valori și nu pot să nu mă întreb dacă a meritat sacrificiul. Probabil că da, dovadă faptul că acum scriu ce cred și tu citești. Dacă privești dintr-o perspectivă pur evoluționistă, sacrificiul a fost prostesc. Acei oameni nu s-au adaptat comunismului și au murit.

Pledez pentru moderație. Naționalismul nu poate fi stupid fără oameni care să-l facă așa. N-am prins rădăcini nicăieri și totuși îmi iubesc țara suficient de mult încât să mă doară gunoiul și îndeajuns încât să-i gust glumele.

La urma urmei, oricât de relativă ar fi realitatea, aparținem unei forțe superioare, nu nouă înșine, nu pământului.

Pledoarie pentru sens

2011-04-10T06:10:00.003+03:00

Poate ar trebui să fiu mai clară. Cred că lumea asta absurdă trebuie constituită în vreun fel pentru a avea sens, pentru a fi suportabilă. Avem nevoie de lecții de viață, de credința că totul se întâmplă cu un rost. Nu ne garantează nimeni asta, ar putea fi un haos total în care noi rămânem să găsim ordinea. Ordinea noastră, subiectivă. Urcăm trepte în spirală, progresăm greșind, căzând. Atâtea cuvinte puerile văd în jur, încât conversațiile de acest gen mi se par inutile. Totul e relativ, totul curge. Ochiul meu și al tău creează. Încerc o nouă perspectivă.

Nu vreau un job de la 8 la 6, un soț ca toată lumea și copii ca să trăiesc prin ei de acum încolo. Nu cred că valoarea unui om stă în numărul de cărți citite, premii obținute, bani în cont sau haine și felul în care arată. Totuși, îți cer asta: ție, prietenă, ție, iubit. Cred că toți suntem una, fii ai aceluiași univers, victime ale acelorași păcate, forme ale prostiei. Totuși, te urăsc că mi-ai greșit. Mă urăsc că ți-am greșit. Simt vină, remușcare și ciudă. Nu trebuie să mă compar cu nimeni, doar cu propria persoană, căci fiecare are propriul drum, propriile lecții de învățat în momentele sale. Și așa te invidiez pentru felul de a fi și de a avea. Îți disprețuiesc la rândul meu invidia ce mi-o porți. Oamenii ar trebui să fie AȘA și nu ALTFEL. Ar trebui să nu mai judece, să înceteze cu bârfa asta idioată, să gândească mai sus, să fie mai nobili și generoși. Dar ce văd în oglindă? Egoism curat, critică dură, mediocritate și zgârcenie. Mă refugiez în fantezie, nu-mi place ce văd. Nu suport jocurile de putere zilnice, răutățile femeilor, simplitatea masculină dominată de instincte, ipocrizia tuturor. Sinceritatea nu m-a ajutat niciodată. Nimeni nu vrea să știe de fapt cât de stupid e. Și eu? Eu îți urăsc sinceritatea. Știu cum sunt, nu e nevoie să-mi zici și tu. Gâdilă-mi ego-ul, spune-mi că mă vezi frumoasă.

N-am vrut soluții, am vrut să văd totul așa cum e: hidos, frumos, uman. Nu pot fi mai mult, mereu am să greșesc. Întotdeauna un gând nebun îmi va devora spiritul. Îl observ și-l las să plece. Îmi ucid ego-ul, formele se șterg, nu mai recunosc nimic, decât prezentul. Cine sunt? Cine ești? Ceața asta e realitatea. Fac curat până când praful se așterne din nou. sisific.

Spune-mi, de ce nu înțelegi că o mie de atingeri nu-mi ating sufletul? O singură îmbrățișare e de ajuns. Una pe care s-o simt, una pe care s-o simți acolo unde n-a ajuns nimeni până acum, în locul acela pustiu unde se cristalizează încrederea. De ce e așa de greu să iubim?

Câteodată am impresia că am rămas să căutam raiul cu puținele resurse rămase. Abilitatea de a ne pierde în ochii celuilalt, în infinitul unui zâmbet. Sentimentul că suntem utili, pierderea de sine într-o activitate care ne face plăcere. Dăruirea și ajutarea unei noi vieți să pășească în această lume.

Vreau un job de la 8 la 6, vreau un suflet lângă și copii pe care să-i văd înfruntând același necunoscut al vieții. Câtă banalitate frumoasă!

Poate că ar trebui să fiu mai clară. Cred că golul existenței noastre trebuie umplut cu simpla iubire, singurul drog care are vreun sens.

fire walk with me

2011-04-04T02:12:00.004+03:00

Întotdeauna mi-au plăcut cuvintele, dar acum parcă se rostogolesc în neant. O mie de atingeri nu-mi ating sufletul. Mă recompun în altă formă. Au înflorit pomii și cerurile. Se colorează lumea asta gri într-o primăvară trecătoare. Mă întreb câte corzi ne țin în viața. Pe mine tobele mă scot din minți. Plutesc deasupra patului și-mi privesc pereții albi. Se deschid ferestre de lumină în fiecare colț și atunci știu, știu că aici și acum trebuie să fiu, în această bucurie. Totul curge într-o spirală perfectă a vieții. Mi-au crescut unghiile, mi s-a limpezit privirea. Tu cine ești, trecătorule? Gol acoperit cu praf. Cad zburând spre noi adâncimi. În necunoscutul unei noi îmbrățișări. În visul vieții. Pe pământ. O mie de atingeri nu-mi ating sufletul. Mă dizolv.

cuvintele astea n-au niciun rost

2011-03-16T12:10:00.002+02:00

Cuvintele astea n-au niciun rost. Din somnul ăsta mă trezesc de prea puține ori. Vraja se destramă înainte să apuc s-o cuprind. Știi ce cred? Că suntem lacomi de fericire. Nemulțumirea continuă. Nemulțumirea normală.
A avea ce vrei si a dori ce ai.
E soare si imi place ploaia care mă duce la tine.
Nu vreau să știu, să arăt, să pot - vreau să fiu.
Aceste idei nu-mi aparțin.
Nimic nu-mi aparține.
Dezlegându-mi condiționările rămân goala în fața ta
Îmi privesc spiritul, îl spăl
Ma scufund într-un nor care nu știu unde mă duce
Am totul pentru câteva secunde.
Îmi îmbrac rolurile din somnul existenței
Fericirea nu e scopul, nici obligația.
Cuvintele astea n-au niciun rost.

Zbor deasupra unui cuib de cuci, Ken Kesey

2011-02-12T23:43:00.001+02:00

Încă de la începutul romanului se pune sub semnul întrebării conceptul de normalitate. Acțiunea e plasată într-un spital de nebuni, un loc în care cei neadaptați la societate trebuie să învețe să se conformeze regulilor. E un loc rece, în care umanul e subjugat ordinii. Într-o societate nebună, falsă, nebunia devine o formă a lucidității. În acest sens, romanul e o critică adusă ideologiei capitaliste și a ordinii sociale stricte a Americii secolului XX. ”Nebunii” sunt cei diferiți, cei care refuză să urmeze majoritatea sau cei care nu suportă adevărul unor evenimente.

Romanul lui Ken Kesey e bazat în mare parte pe indivizi pe care i-a întâlnit în timp ce lucra la Spitalul Veteranilor din Menlo Park, California. În timp ce scria, autorul lucra în cimitirul unui spital de boli mintale și a fost supus și terapei cu șocuri electrice. Kesey a folosit droguri precum marijuana și LSD pentru a-și stimula imaginația. O parte din roman e bazată pe fragmente scrise sub influența acestor droguri. La prima vedere, romanul poate fi interpretat ca o critică adusă practicilor psihoterapeutice ale anilor 1950-1960. Sub acest nivel, se observă însă, un atac adus conformismului și o celebrare a individualismului, iar o privire mai profundă a textului dezvăluie o reîntoarcere la dilema centrală a existenței umane, pentru prima dată prezentată în Grădina Edenului, ar trebui oare omenirea să aleagă siguranța sau libertatea? Asta nu vrea să priceapă McMurphy , ca noi vrem să ne simțim la adăpost . El tot încearcă să ne tragă afară din ceață, la vedere, acolo unde am fi ușor de înfășcat.

Evenimente sunt văzute prin prisma indianului Bromden, poreclit Șefu Mătură, un personaj care suferă drama dezrădăcinării, învins în lupta cu ”Organizația”, cu guvernul care a luat pământurile tribului din care făcea parte, hotărând construirea unui baraj. Nu puteau lăsa un om puternic ca tătuca să umble slobod decît numai dacă era de-a lor . Astfel, indianul s-a trezit în mijlocul unei lumi cu reguli necunoscute pentru el, o lume în care omul începea să se separe tot mai mult de natură. În concepția indianului, tocmai această separare de natură și de viața naturală îi determină pe oameni să înnebunească. Robotizarea existenței, omul privit ca o mașină care e supusă unor reguli și a unei ordini impuse de societate, toate acestea contrastează cu vizunea indianului pentru care omul este parte a naturii, un organism, nu o mașină. Se observă o luptă între viziunea ”nebunilor” și cea a societății, o luptă între interesul individual și cel al majorității, concepție ilustrată foarte bine de sfatul pe care l-a primit Șeful de la tatăl său. Tătuca zice că dacă nu iei seama, oamenii te silesc într-un fel sau altul să faci ce socotesc ei că trebuie să faci, ori să te îndărătnicești ca un catîr și să faci toate pe dos, în ciuda lor.

Indianul însă a renunțat la lupta cu societatea pe care o considera deformată de concepții greșite. Sau poate că a ales doar soluția cea mai ușoară – să se prefacă surdo-mut, refugiat într-un loc în care avea un pat și o masă asigurată, spitalul de nebuni. Presupusul lui handicap îi dă șansa să asculte deopotrivă conversațiile pacienților și ale doctorilor, ceea ce îi oferă o viziune de ansamblu asupra lucrurilor.

Romanul debutează cu internarea domnului McMurphy, un presupus psihopat care a ajuns în acea instituție pentru ”scandaluri huliganice în stradă, bătăi în baruri, arestări pentru beție, acte de violență, tulburări ale liniștii publice, practicare repetată de jocuri de noroc și o arestare pentru- viol” Pacienții sunt surprinși de râsul sănătos al lui McMurphy, de puterea și carisma pe care o emană, refuzând să se supună regulilor. Indianul îl simpatizează încă de la început ”ăsta pare adevărat. Mă dumiresc brusc că acesta-i primul râs sănătos pe care-l aud de ani de zile. ”
Nu e de mirare că McMurphy pune sub semnul întrebării eficiența terapiei de grup, comparând pacienții cu niște puișori speriați, niște bărbați ai căror masculinitate e furată de sora șefă Ratched, niște castrați care-și dezvăluie și judecă reciproc defectele, după care se afundă în ceață. Cîrdul ăsta descoperă o pată de sînge pe vreunul din puișori și sar cu toții s-o ciugulească, pînă-l sfîșie pe puișor în bucățele, cu oase și fulgi cu tot. Dar în chip firesc, alți cîțiva din stol se mînjesc cu sînge în îmbulzeală, și-atunci vine și rîndul lor. După care alți cîțiva ajung să se mînjească și-s sfîșiați în bucăți, și apoi alții și alții. Ehei, un chiolhan din ăsta de ciuguleală poate să înghită un stol întreg în doar cîteva ceasuri, amice, s-au mai văzut cazuri. O priveliște teribilă. Singurul mod de prevenire a masacurlui – la pui- e să-i legi la ochi. Ca să nu mai poată vedea. Pacientul Harding însă, îl contrazice eu nu-s un puișor de găină. Sînt un iepure. Acesta susține că ei, nebunii, au nevoie de ordine și disciplină, de mâna forte a sorei șefe, întrucât sunt slabi și n-au de ales decât să-și accepte condiția Lumea asta aparține celor puternici, prietene! Ritualul existenței noastre se întemeiază pe fortificarea celor puternici prin sfîrșirea celor slabi Mai târziu însă, același Harding descoperă că ”nebunii” pot fi și puternici, atunci când contextul e schimbat. În timpul unei excursii la pescuit, stârniți de McMurphy, pacienții reușesc să transforme nebunia lor într-o armă. Conștientizează că pot face orice devreme ce sunt oricum considerați nebuni, căci nu se știe niciodată de ce e capabil un om cu o minte alterată. Astfel, angajații benzinăriei în care s-au oprit își schimbă atitudinea față de ei, trec de la dispreț și încercarea de a profita de ei, la frică și supunere. Până acum nu mi-am dat seama că boala mintală poate avea un aspect al puterii, al puterii. Gândește-te la chestia asta. Poate că omul cu cât e mai nebun, cu atît poate deveni mai puternic. Vezi exemplul lui Hitler. Viciul dă vînt minții, nu-i așa?

McMurphy are un fel aparte de a-și rezolva durerile prin umor și o poftă de viață molipsitoare prin care i-a cucerit pe pacienți încă de la început, dezarmând-o pe sora șefă. McMurphy știe că Trebuie să râzi de lucrurile care te dor ca să nu pierzi cumpăna dreaptă, ca să nu lași lumea să te scoată de-a binelea din minți.

Un aspect important al romanului îl constituie lupta dintre McMurphy și sora Ratched, care transfigurează opoziția dintre conformism și individualism, dintre siguranță și libertate, dintre ordine și haos. Mai mult, e o bătălie între feminin și masculin. Câmpul de luptă sunt pacienții, transformați, în viziunea lui McMurphy în iepuri castrați de către sora șefă prin puterea ei de a-i infantiliza, dizovându-le masculinitatea. Sora Ratched devine astfel o parodie a unei mame protective. De-ar fi intrat acum cineva să ne privească, bărbați în toată firea urmărind un ecran mort și o femeie de cincizeci de ani țipând și scrâșnind în ceafa noastră despre disciplină și ordine și repercursiuni, ar fi zis că toți sîntem nebuni de legat.

Lupta se desfășoară pe parcursul întregului roman. MacMurphy face apel la ironie, la batjocură, la ignorare și chiar la violență pentru a-și implune masculinitatea în fața sorei Ratched. Aceasta, la rândul ei, are puterea de a-l elibera sau nu din instituție, de a administra terapia cu șocuri electrice și de a impune noi neguli. Într-un fel dispunerea puterii se aseamănă cu relațiile mamă-fiu, însă în cu totul alt context. În acest joc, pacienții sunt prinși între confortul nebuniei și dorința de a evada și de a fi liberi.

Poziția lui McMurphy oscilează între erou mesianic protector al pacienților și profitor, șarlatan care întotdeauna urmărește să câștige ceva. Este discutabilă și nebunia lui. Dacă la început pare un ocnaș care vrut să scape de închisoare refugiindu-se într-un loc mai confortabil, anume spitalul de nebuni, spre final seamăna tot mai mult cu un psihopat scăpat de sub control.

Atacul sorei Ratched din finalul romanului are un dublu sens. Pe de-o parte e un viol încurajat tacit de pacienți pentru a-și restabili masculinitatea pierdută, libertatea și puterea – un triumf în fața societății nedrepte. Pe de altă parte, dezvăluie slăbiciunile unui om dominat de instincte animalice, victimă a propriilor neputințe : numai atunci se vădi că el ar fi putut fi și altceva decît omul lucid, tenace și cu voință de fier care doar împlinea o datorie ce se cerea împlinită, de-i plăcea sau nu. Atunci scoase el un urlet. Căzînd într-un târziu pe spate, chipul lui ne apăru pentru o clipă răsturnat (...) Un țipăt năpădit de frică, ură, neputință și sfidare, era țipătul de pe urmă (...) al animalului împușcat care lunecă încet din copac spre colții hămesiți ai câinilor și căruia nu-i mai pasă de nimic în afară de pielea și de moartea lui.

Lupta dintre conformism și individualism, dintre siguranță și libertate, devine în final o luptă cu sine, cu proprii demoni, concepție ilustrată de Harding la finalul romanului: obișnuiam să cred că (...) cenzura socială era singura de vină pentru faptul că fusesem împins pe panta nebuniei, dar dumneata m-ai făcut să-mi revizuiesc teoria. Mai există ceva care-i conduce pe oamenii puternici ca dumneata pe drumul pierzaniei, prietene. (...) Noi înșine.

Finalul poate fi privit ca un triumf al umanului. McMurphy se salvează redând pacienților masculinitatea, puterea de a lupta, iar indianul prin curajul de a înfrunta lumea și pe sine, evadând din spital. Tragicul sfârșitului e aparent, căci e de fapt o regăsire a sinelui, o reîntoarcere la origini Am lipsit de acasă atâta vreme

Nebunia nu are de-a face atît cu adevărul şi cu lumea, cît cu omul şi cu propriul lui adevăr
pe care ştie să-l perceapă. Ea se deschide deci spre un univers în întregime moral. Răul nu e pedeapsă sau sfîrşitul lumii, ci doar vină şi defect.

On the narcissism epidemic

2010-11-20T03:35:00.010+02:00

”Dad, you have to pick me up in like...2 SECONDS!!”

In a fast-food society of ideas, teenagers and kids are the most vulnerable ones to media messag-es. They are told that they are all ”special”, that they all deserve the best, no matter what. They grow up being spoiled brats, lacking empathy and care for others. They become so full of them-selves that they don’t see why they should work hard as long as they are so great anyways. This illusion starts to fall apart. The overconfidence of credits taken without being able to pay them back , the obsession with a luxurious lifestyle and a shallow thinking, the lack of empathy and the big “Me, myself and I” that surrounds American society is one of the factors that led to the economical and spiritual crisis the world is facing today.
When only “me” exists, when the others are just toys to satisfy the ego, then we are facing a problem called “narcissism epidemic”.

So…what is this narcissism? An all-pervasive pattern of grandiosity (in fantasy or behavior), need for admiration or adulation and lack of empathy, usually beginning by early adulthood and present in various contexts. Five (or more) of the following criteria must be met:
• Feels grandiose and self-important (e.g., exaggerates achievements and talents to the point of lying, demands to be recognized as superior without commensurate achievements)
• Is obsessed with fantasies of unlimited success, fame, fearsome power or omnipotence, unequalled brilliance (the cerebral narcissist), bodily beauty or sexual performance (the somatic narcissist), or ideal, everlasting, all-conquering love or passion
• Firmly convinced that he or she is unique and, being special, can only be understood by, should only be treated by, or associate with, other special or unique, or high-status people (or institutions)
• Requires excessive admiration, adulation, attention and affirmation - or, failing that, wishes to be feared and to be notorious (narcissistic supply)
• Feels entitled. Expects unreasonable or special and favorable priority treatment. Demands automatic and full compliance with his or her expectations
• Is "interpersonally exploitative", i.e., uses others to achieve his or her own ends
• Devoid of empathy. Is unable or unwilling to identify with or acknowledge the feelings and needs of others
• Constantly envious of others or believes that they feel the same about him or her
• Arrogant, haughty behaviors or attitudes coupled with rage when frustrated, contradicted, or confronted
(Some of the language in the criteria above is based on or summarized from: American Psychiatric Association. (2000). Diagnostic and statistical manual of mental disorders, fourth edition, Text Revision (DSM IV-TR). Washington, DC: American Psychiatric Association http://www.healthyplace.com/personality-disorders/malignant-self-love/narcissistic-personality-disorder-npd-definition/menu-id-1469/)
Are these symptoms far away from reality? Studies show that over the past few decades, narcissism has risen as much as obesity.

How did American Society get here? Let’s face it, it’s easy to believe that you are special, a winner, that anyone can succeed if they truly believe it. After all, The Secret was a bestseller, a beautiful lie that emphasis on dreaming, rather than working. It would be nice if life were that simple indeed.
It started with some books, with happy-ending Hollywood movies, with ads that made things simple if you bought the right products and of course with loving parents “educating” their kids.
I have to admit I was stunned as I saw American parents asking their 3 year-olds what they wanted for dinner, where they wanted to spend the after-noon or what clothes they wanted to wear. Can a three-years-old take healthy decisions for himself?! Of course not. That’s the so called “role reversal”, when the kid becomes your boss.
Another interesting thing in American society that made me think that something could be wrong, was the constant over praising. In other words, kids were appreciated for every tiny thing they did, even if they weren’t especially good at it. However, parents taught them to be a winner, not a lover, which led to a lot of relationship problems easily observed by foreigners. For example, a 25-year-old American guy, although highly creative and careful with other people’s needs, told me with an honesty that let me speechless that “It was too early for love”.

Look at me on MySpace/Facebook/YouTube
Social networks made it even easier for people to fulfill their fame-fantasies and to pimp themselves, creating their “perfect personality” on Facebook, MySpace, YouTube. One can easily observe how people choose the best pictures of themselves for others to admire or envy, how much one can brag using “a cool status” on messenger or Facebook, informing everyone what a great life they have. All this “great bubble of perfection” leads to unhealthy relationships between people. It’s easier to check on facebook what your friends are doing, then actually meeting them face-to-face. It’s easier to create a better-self than to accept your flaws and admit that no one is perfect. Moreover, social networks are a false way of overcoming shyness and creating relationships that doesn’t really exist, with people that don’t really exist. We only have an image of a person and an image of a relationship and we end up in solitude, although we might “know” a lot more people than our parents did when they were our age.
The narcissistic fantasies led to the belief that reality can be changed through positive thinking which is somehow true, when it comes to overcoming stress or difficult situations. However, positive thinking can’t alone make you have more money or be smarter. But that’s not exactly what easy credit suggested. On the contrary, it made it easy for people to believe that they deserve the best , that pleasure is above all in a consumerist, hedonistic society, no matter their own capacity to pay back, as long as they look good, successful and rich in the present.

In case you wonder whether you or someone you know suffers from narcissism, check out some symptoms of narcissism:
1. Hell yeah, I’m hot! –vanity
2. The spending explosion and its impact on the environment – materialism
3. Seven billion kinds of special – uniqueness
4. Antisocial behavior – everybody cheats
5. Relationship troubles
6. All play and no work – entitlement
7. God didn’t create you to be average – religion and volunteering

So what? Are there any consequences?

The narcissism epidemic has already had serious consequences. First, there has been a giant transfer of time, attention and resources from reality to fantasy. Rather than pursuing the American dream, people are simply dreaming. Our wealth is phony, driven by credit and loose lending; this part of the narcissistic dream has already been dashed. Second, narcissism has corroded interpersonal relationships. There has been a switch from deep to shallow relationships, a destruction of social trust, and an increase in entitlement and selfishness.

The financial crisis of 2008 might be only the first step of narcissistic overconfidence bringing down long established institutions.
(The narcissism epidemic – Jean M. Twenge, phD, W. Keith Campbell, PhD)
The generation caught in the grips of this illusion must not be viewed with contempt, but rather with pity. They are victims not only of perverse cultural conditioning, but of an illness that has to some extent afflicted all human beings since the beginning of time. This illness is the perception that personal superiority (i.e. "specialness") must be achieved as a defense against the ever- present threat of personal INFERIORITY: "I have to win or else I will lose."
(Young People More Narcissistic Than Ever More Spiritual Warfare In 21st Century America- Michael Goodspeed,Thunderbolts.info, 3-1-7)

As a result, altough this generation might think it's the best ever, the smartest, the most beautiful and the wealthiest of all, truth is that reality wins. And reality says that there might be something above this "man becoming God and manipulating the environment and others"- thing. The greed of big companies wanting to sell as much as possible forces them to sell the idea that we are special, that we deserve the best, now, not later, so that we buy as much as possible even if we don't really need what we buy. After the narcissistic seed was planted, everything became easier, as almost no one suspects there is something wrong in consumerism.

So, I was wondering if narcissists are easier to manipulate than other people? Turns out that their exploitive way of thinking turns agains them.

If you understand how the mind of a narcissist works it is easy to manipulate a narcissist. Narcissists are constantly looking for the providers of a narcissistic supply. If a narcissist perceives you as a source of narcissistic supply, a narcissist becomes vulnerable and you can easily pull the right strings to make a narcissist work for you.

(http://www.buzzle.com/articles/how-to-manipulate-narcissist. )

secte infecte

2010-10-27T13:45:00.011+03:00

-De ce nu pleci? Pentru banii astia, pentru stresul asta...merita oare sa-ti sacrifici nervii? Bucurestiul e plin de oportunitati, refuz sa cred ca nu poti sa-ti gasesti alt job
-Nici nu mai stiu...poate ca am facut si eu niste greseli, poate ar trebui sa fiu altfel, mai ascultator. Chiar ma gandeam ce-ar fi fost daca as fi ales o facultate "normala", nu regia. ..Si vorbeam serios cand am zis ca m-as baga la SRI sau in armata. Poate am nevoie de putina ordine...plus ca as omori oameni si as fi recompensat pentru asta, in loc sa incerc sa-i distrez si ei sa ma urasca sau dispretuiasca.
-Pai si crezi ca e ceva in neregula cu societatea sau cu tine la faza asta?
-Nu stiu...nu mai stiu nimic...
Am alergat sa prind trenul, dupa ce pierdusem 2 inainte.
-N-aveti stampila, nu va pot da reducere! m-a informat sec tanti de la bilete
-Pai cum? De la Cluj mi-a dat, plus ca legitimatia e semnata. Daca chiar era regula asta, trebuia sa nu-mi dea bilet nici de la Cluj
-Sa plateasca ea amenda, eu n-am de gand.
61 lei biletul intreg. 59 lei in buzunar. 5 minunte pana pleaca trenul. Mi-a venit o idee.
-Nu te supara, fumezi? o intreb pe tipa de langa mine care isi lua si ea bilet pe undeva. Vroiam sa-i vand un pachet de tigari.
-Nu.
Dezamagaire. Am dat sa plec..si m-am intors. Fuck it! Trebuie sa plec din Bucurestiul asta, nu mai pot sta.
-Nu te supara, n-ai cumva 2 lei? o intreb cu tupeu
-Ba da. Pai de ce n-ai zis asa de la inceput. Cum sa nu!
Imi intinde 2 lei, imi iau bilet si fug sa prind trenul. Thanx God, mai exista oameni de treaba care te ajuta!
Locul 15. Ma uit in jur...11,12,13, 14, pe partea celalata 16, 17, 18, 19. Hmm...ma asez la intamplare, realizand ca locul 15 efectiv nu exista.

la la la Sunt in compartiment cu niste tigani si cu un pastor labelled "martor al lui Iehova".
Tiganul de langa mine nu pute (f rau). E imbracat intr-un training addidas si are parul sleios.
-Dati-mi si mie o carticia din aia, ii cere tiganul pastorului
-Uite, avem aici brosura "Treziti-va", "De ce fac oamenii rau", "Cum sa ne rugam". Trebuie sa ne pocaim, vedeti voi...ce se intampla in lume..vedeti si la stiri, violenta, reviste...sexy asa...Lui Dumnezeu nu-i place asta. Trebuie sa fim pe placul lui. Uite, sa va povestesc despre facerea lumii, oamenii nu stiu..pe copii nu-i invata nimeni, dar nu-i nimic, va zic acum. Dumnezeu a facut totul, pula mea, tooot ce vedem noi, luna cer, pamantul si apele, plantele si animalele. Si l-a creat si pe Adam. Apoi..ca sa nu se plictiseasca Adam, a creat-o pe Eva si le-a dat amandurora gradina paradisului s-o stapaneasca. Daar oamenii neascultatori au mancat din pomul cunoasterii binelui si raului, desi stiau ca nu e bine si au fost alungati din paradis, si de aceea noi acum, suntem muritori, pentru ca platim pentru pacatul lui Adam si Eva.
Imi reptam intr-una "Abtine-te, abtine-te, abtine-te. nu te lua in gura cu el ca n-ajungi nicaieri..abtine-te"

-De ce a mai facut D-zeu pomul cunoasterii daca oamenii s-asa n-aveau voie sa manance din el? am izbucnit relativ nervoasa. Si cum puteau ei sti ca e rau sa nu-l asculte pe D-zeu, devreme ce nu aveau constiinta a ce e bine si rau. Cunoasterea binelui si a raului era in marul acela doar.
Simteam cum mi se accelereaza bataile inimii in timp ce puneam acele intrebari banale.

Pastorul mi-a zambit, omenii din compartiment susoteau consternati. "Blasfemie..blasfemie!" - asta citeam pe fetele lor.
-Dumnezeu a facut gradina Edenului pentru oameni, ei aveau acolo de toate si nu trebuiau sa faca nimic, nu erau nevoiti sa munceasca. Eeei..dar pentru ca au fost neascultatori au fost alungati, intelegi?
Pastorul era ca un robot care recita pe de rost niste texte. Niciun fel de gandire la mijloc.
-Eu am inteles asta cu Adam si Eva nenea. Lasati-o pe fata, ea vad ca nu intelege, sau intelege mai greu nu stiu... a sarit tiganul in discutie. Eu oricum, cred in Biblie, ma mai duc si eu pe la adunari asa...am vazut si minuni
-Nu se mai fac minuni din anul 98, ce ai vazut tu era de la Satana.
-Nuuu nenea, daca iti spun. Ma jur, Sa moara mama de nu. Am vazut eu, sa orbesc de nu. Pai cum imi zici tu ca e de la Satana? eeei..hai ca m-am enervat acum
Pastorul a continuat sa citeasca din Biblie, l-am intrerupt din nou.
-Adevarul e o valoare absoluta sau nu?
Mi-am dat seama ca ma exprim prea elevat pentru publicul din tren asa ca am reformulat.
-Adevarul e acelasi tot timpul sau se schimba?
-E acelasi, evident, cum sa se schimbe. E unul si acelasi, mi-a raspuns pastorul cu un aer multumit
-Buuun...avem asa, in Vechiul Testament "ochi pentru ochi, dinte pentru dinte", in Noul Testament se schimba situatia, e "daca cineva iti da o palma, intoarce si obrazul celalalt". Asta nu e o contradictie evidenta? Cum se schimba adevarul asa?
Pastorul mi-a zambit. Probabil a mai primit astfel de intrebari, probabil avea raspunsuri prestabilite. Asteptam un argument rezonabil, mi-l doream chiar.
-Biblia nu se contrazice nicaieri. Cine citeste Biblia, observa ca nu se contrazice.
Si s-a oprit. Acesta era tot argumentul. A continuat in schimb sa citeasca din Biblie despre Apocalipsa. Ne-a informat ca 144.000 de oameni vor ajunge in rai, restul vor muri, vor arde in focurile iadului. Au mai ramas in lume 8000 de oameni care vor fi salvati.
-Si daca nu ma numar printre cei 8000 care vor fi salvati, mai are rost sa ma pocaiesc?
-Pai are, cum sa nu.
-Pai bun, dar daca sunt 8003 oameni pocaiti, ce se intampla? Se aleg primii 8000 cei mai pocaiti? -Asa scrie aici..8000, m-a lamurit pastorul. N-am avut ce sa mai comentez.
-Pamantul va arde, va zic! Va arde tot! Si cine nu se pocaieste va arde in focul ghenei, in chinuri groaznice, cumplite..nici nu-ti poti inchipui! m-a informat tiganul privindu-ma "profund" in ochi. Eu stiu, a continuat, stiu ca am auzit..si am citit in mai multe locuri. Va arde, scrie in Biblie, va arde tot..tot! Tu nu vrei sa te pocaiesti?!
-Nu, am raspuns eu zambind
-Vai...vai...nici nu stii ce te asteapta! Dar iei numele Domnului in desert...
Ii parea sincer rau pentru sufletul meu, am apreciat sensibilitatea lui senila. Totul incepea sa fie un veritabil spectacol pe care ceilalti calatori il priveau cu ochii cascati. Am decis sa continui cu intrebarile, incercand sa observ mecanismul credintei unui om simplu.

-De ce nu faci rau? il intreb pe tigan. De ce nu te duci sa furi?
-Eiii...vorbim acuma de asta..ce importanta are? Ce ne bagam in treburi personale..da..am mai furat..asta e..gresesc si eu, sunt pacatos..
Reformulez, sperand ca de data asta sa am mai mult succes.
-Ok..de ce nu te duci sa il omori pe unu?
-Aoleu! Pai cum sa omor? Cum? Dup-aia ma leaga politia, ajung in focurile iadului, chinuri groaznice! Doamne, ce intrebare!
-Uite, tu nu omori, nu faci rau, de frica. Nu asta cred eu ca e motivatia corecta.
-Ce frica? Nu-i adevarat. Nu de frica! Doar nu vreau sa ajung in iad, nu e nicio frica la mijloc.
Cu toate ca intreaga conversatie parea rupta dintr-un roman de Kafka, omul avea dreptate in felul lui. Cum altfel poti controla moralitatea unui individ ca el? Sau a unor oi, multe oi ce suntem, care preferam sa ni se spuna mereu ce sa credem, ce sa facem, ce sa gandim, pentru ca e mult mai simplu asa. Oare termenul de "pastor" ce sugereaza? Religia e o doctrina care se bazeaza pe o motivatie extrinseca, negativa, cea mai proasta combinatie, dar cea mai simplu de aplicat.
Am schimbat subiectul, vroiam sa continui sa-l testez pe pastor.
-Vine sfarsitul lumii in 2012?
-Nimeni nu stie cand o sa vina! Scrie in Biblie. Nimeni nu stie.
Mi-a dat cel mai rezonabil raspuns de pana atunci.
-Hai sa va mai citesc din Biblie. Povestea lui Iov-rezumat. Stiti povestea lui Iov?
Stiam si eu si tiganul povestea lui Iov.
-Buun, hai sa v-o spun.
-Pai o stim, zic eu, "prin urmare" pastorul a inceput sa citeasca rezumatul povestii lui Iov
-Si diavolul a pus la indoiala credinta lui Iov, asa cum ai zis si tu acum, a zis ca Iov il iubeste pe Dumnezeu pentru ca are tot ce ii trebuie, avere, familie, sanatate, dar fara ele, l-ar huli si s-ar lepada de Dumnezeu.
N-am inteles legatura dintre ce am zis eu si ce zis "diavolul". Sa fiu si eu manata de Diavol sa zic aceste vorbe? Oare asta vrea sa zica?
Ma plictisea conversatia deja, asa ca am inceput sa ma gandesc la altceva, in timp ce dadeam din cand din cap, prefacandu-ma ca il ascult. M-a trezit din visare o noua afirmatie surprinzatoare.
-Iisus Hristos a fost incoronat rege in 1916.
Am zambit. Din nu stiu ce motiv m-a dus gandul la reclama de la Rom "senzatii tari din 1964". Eram convinsa ca glumeste.
-S-au facut calculele, scrie in Biblie. Pana atunci a stat de-a dreapta tatalui, in 1916 a fost incoronat rege.
-OAW...OAW
N-am putut zice altceva...eram de-a dreptul uimita si imi muscam buzele sa nu rad. Pastorul era extaziat de mirarea mea, probabil credea ca ii cresc sansele sa trec la religia lui.
-Eeeei, asta n-o mai cred. Da-o naibii. Cum asa? De unde asta? 1916? Eu asta chiar nu mai pot sa cred. Asta e politica. Cum adica? s-a enervat tiganul.
-Scrie in Biblie, s-au facut calcule! l-a "lamurit" pastorul, dupa care a inceput o adevarata disputa intre ei. Atmosfera se incinsese considerabil. Tiganul era de-a dreptul nervos. S-a ridicat in picioare, zbiera si gesticula. Pastorul isi pastra calmul si "argumentele". Calatorii radeau. A intrat controlorul in compartiment.
-E totul in regula? S-a intamplat ceva? ne intreaba ingrijorat, la care tot compartimentul a inceput sa rada
-E in regula, vorbeam si noi despre D-zeu si destea, il lamureste tiganul
Controlorul parea oarecum stanjenit. A controlat in graba cateva bilete, la al meu nici nu s-a mai uitat, si a plecat repede.
Tiganul s-a simtit brusc prost fata de pastor.
-Imi cer scuze daca te-am ispitit sau asa...mai ridic si eu tonul cand e vorba de discutii din astea, dar n-am nimic cu tine. Acum fiecare in ce crede, nu vreau s-o fac pe fata asta sa nu mearga la martorii lui iehova sau asa. Daca vrea sa vina la protestanti...este acum o adunare in Cluj, daca vrea sa vina...
-Nu e nicio problema, discutam si noi acum, nu e nimic rau in asta, l-a linistit pastorul
-Pai nu, dar stiti... nu vreau sa va fur un posibil credincios...
-Opriti-va, nu ma duc nici la protestanti, nici la martori, serios. N-are sens sa va ambalati! i-am lamurit eu vizibil amuzata de situatie
-Pai nu..dar stii..o sa ma pocaiesc si eu, sunt pacatos, stiu, am mai gresit si eu ca tot omu'...dar is tanar acum, stiti cum e..e greu..o sa ma pocaiesc mai incolo, ca acum daca ma pocaiesc nu mai am voie sa injur, sa beau, sa ma distrez, sa fur..nah...nu-mi convine, sunt tanar..stiti cum e...

Eram uimita. Aveam in fata dovada vie a faptului ca religia nu functioneaza, cel putin nu in felul in care o inteleg unii oameni. E bazata pe frica si amanare, pe reguli stricte si pe implacabila constiinta a faptului ca suntem muritori pacatosi, vesnic vinovati. "Nu ma pocaiesc pentru ca dup-aia nu mai pot sa..." -superb spus, superb!
A sosit si statia pastorului. A dat mana cu toti din compartiment. Tiganul si-a cerut din nou scuze pentru ispitire, iar atmosfera s-a linistit.
A intrat in schimb un batranel cu o sacosa de carne din care curgea sange. Tiganul revoltat s-a luat la cearta cu controlorul sa-l mute pe batranel ca el nu poate sta in putoarea aia.
Cu ochii umezi care priveau in gol si cu un zambet inocent, nenea cu carnea asista la intreaga discutie.
Eu imi simteam sufletul trist. Nu fusese o piesa de teatru absurd, ci realitatea, acea mocirla in care ma afundasem si eu de atatea ori!

Ce lume e asta?! E totul pe dos...Unde sunt cei care vad asta?
Cand o sa fim suficient de evoluati incat sa facem bine din placere, nu din frica? Cand o sa incetam sa mai fim niste oi domesticite in scopul unei ordini sociale? Cand vom trece peste lenea de a gandi refuzand sa ni se spele creierele de niste "unii"? Plata e aici si acum. Plata se numeste haosul economic, politic si spiritual.
Hai sa ne urcam undeva, deasupra, intr-un loc senin de unde totul incepe sa capete sens. Haosul spiritual duce la suferinta, suferinta e mediul propice pentru "salvatori", "salvatorii au grija sa ramanem in haos ca sa avem in continuare nevoie de ei. E un cerc din care e greu sa evadezi. Si aceste oi care au fost domesticite de mici sa asculte, sa detina niste pareri si principii social acceptate fara sa le puna sub semnul intrebarii sunt oamenii "maturi" care vor vota povestile si promisiunile liderilor politici, tot asa, fara sa gandeasca, asteptand sa fie salvati de un presedinte, de un guvern. Il voteaza pe cel care e "ca ei", nu pe cel inteligent pe care nu-l inteleg. Cum poate un om confuz sa conduca o tara? Cum poate un om pentru care puterea si banii sunt litera de lege sa reprezinte interesele unui popor? Si care sunt interesele unui popor confuz? Nu cumva cele care le-au fost induse? Si de unde bani pentru popor? Poporul vrea bani, politicienii vor bani. Politicienii au putere, deci politicienii au bani. De ce sa investeasca in educatie? Sa se trezeasca poporul? De ce ar vrea asta? Ce-ar mai face atunci liderii spirituali si politici? Nu e vina nimanui si e vina tuturor. E un aer inchis, sufocant si indemnul pe care il aud frecvent e atat de absurd "Conformeaza-te, adapteaza-te, e timpul sa fii matura". E ca si cum ti s-ar spune sa ramai in inchisoare chiar daca ai posibilitatea sa evadezi.
Refuz sa fiu o oaie domesticita pentru simplul motiv ca as fi o oaie nefericita. E acesta idealism, prostie sau luciditate?

who the fuck cares?

2010-07-15T22:35:00.002+03:00

ce-ti pasa daca mai furi din casa, daca nu incasezi tot ce cumpara oamenii? daca omu ala e cu alta sau nu, daca "what's his name" si-a pierdut pachetul de tigari cu iarba de 20 $ ?
ce conteaza cum te cheama, oricum toata lumea face cunostinta in fiecare seara din nou, ca deh....nu prea merge treaba cu memoria cand esti spart.
si daca iti cresc unghiile de la picioare, nu-i nimic, le taie mama!
fuck this island
pai ce-ti poti dori mai mult? bani! orice om poate fi cumparat!
PUTE
fa naibii jointul ala odata!
what's the point?
FRIG
fucking mosquitos!
All the girls belong to me! WTF man?!
2 americani incercand sa aseze o motocicleta, altu in masina, a uitat sa coboare, sau poate nu stie ca a ajuns la destinatie? astalaltu isi impacheteaza hainele in fata camerei, la 2 noaptea.
nu intra in ocean, iti vei rupe piciorul!
sa le ia naiba de tigari!
ce dracu?
this is like high-school
ce-i mai bine, ciocolata sau tigari? sau amandoua?
hai in barca, ce-i daca nu e a noastra?
mai usor cu manelele
ce dracu tot vorbesc turcii astia?
nu mai rade, te rog!
-Can i have a small chocolate ice-cream? - One scoop?- No thank you! (atunci ce naiba vrei? :))
-this hot chocolate is too hot for a child..can you do something, I don't know... ( yes, I might punch your ugly, bitchy face. )
-every day is like your about to get fired
"another uninocent, unelegant fall into the unmagnificent lives of adults"
I'd rather...I'd rather stay the same.
there are some basic needs: food, water and sex.
so ... let's fly

cool drums in new york

2010-05-23T12:56:00.000+03:00

desfundarea WC-ului

2010-05-22T21:10:00.000+03:00

La muncă (nu) se râde!

2010-05-22T19:31:00.009+03:00

Acolo ești altcineva. Acolo nu ești TU-ul din România. Nu mai ai trecut pentru că tot ce e în România devine o simplă amintire. Acolo îți pierzi identitatea, te regăsești, te cunoști.

Ești obligat să te maturizezi, dar nu în modul plictisitor de care vorbesc adulții. A zâmbi devine a vinde. A te preface fericit devine a fi fericit. Și nu din ignoranță, nu din negarea problemelor existente, ci dintr-un soi de optimism și relaxare în fața vieții.

Desigur, e greu să suporți fițele americanilor, mofturile copiilor răsfățați care plâng și țipă din orice. Nu e ușor nici să înghiți toanele managerului care se întâmplă să sufere de PMS, de lipsa activității sexuale sau care e pur și simplu bitchy de la natură. Nu e simplu nici să accepți că uneori nu există reguli în viață, că totul e haotic, că nu-ți poți face planuri nici pe o săptămână. Înghiți în sec și întrebi alți angajatori dacă au cumva un job pentru tine. Refuzurile spuse cu zâmbetul pe buze îți hrănesc disperarea. Dar ce contează, când seara te aduni cu prietenii la o bere și observi că nu ești singur? În final, toate se rezolvă, ca în orice film american.

Munca devine existența ta zilnică; clienții-sursa ta de cunoaștere a țării. Sunt diferiți în aparență, asemănători în esență. Aceiași oameni cu aceleași păcate și bucurii, îmbrăcați în forme culturale diferite.

Și nu poți decât să râzi când îi vezi pe nebunii de americani cântând în autobuz de parcă ar merge în vreo excursie cu clasa. Sau când un client ia ad literam fraza ”naked cowboy” și se dezbracă de tot..da..de tot în fața ta, cu o groază de oameni în jur și cu prietena lui zâmbind inocent lângă el :))) Sau când un italiano-american beat îți recomandă la 1 noaptea când ieși de la muncă să mergi în Atlantic City și să întrebi de el, el care cunoaște mafia de acolo și apoi te ia la dans în fața unui restaurant italian cu muzică italiană evident, ce romantic! E drăguț când primești un ursuleț de pluș imens de la niște clienți skateri. E amuzant să vezi o bătrânică ieșind de la toaletă cu o bucată de hartie igienică uitată în pantaloni.

cine spune că nu te poți distra la muncă, n-a dat de oamenii potriviți. Câteva exemple în rândurile de mai jos:

dolle's employee: would you like a small or a large box for your popcorn?

customer: yes!

customer: I want a truffle.

dolle's employee: what kind of truffle? We've got 16 sorts of truffles...

customer (angry): Well...the regular one!

customer: what's the difference between caramel popcorn and caramel popcorn with peanuts?

Vă las pe voi să răspundeți la ultima întrebare :))

for all the mice out there :)

2010-05-22T02:36:00.002+03:00

Încotro, omule?

2010-05-13T02:04:00.003+03:00

Tuna si fulgera, linistete-te! Asa trebuie sa fie. Simt vibratia unei schimbari. Nu in viata mea, in viata omenirii. Nu suntem generatia care va reinventa roata, dar poate suntem generatia care va asista la prabusirea unei lumi si nasterea alteia. Sper. Incercam sa-l dovedim stiintific pe Dumnezeu, ajungem prin ratiune, prin stiinta, la ideile pe care civilizatiile antice le stiau cu mult timp inaintea noastra, intuitiv. Ne-am complicat, ne-am ratacit, ne-am pierdut, e timpul sa ne regasim. Stiintific, daca nu intuitiv.
Putem fi liberi si in inchisoare. Putem fi fericiti si in cele mai cumplite chinuri. Putem sa ne vindecam prin gand. Avem libertatea de a lupta cu noi insine. Ce-ti poti dori mai interesant de atat? Ne urlam neajunsurile in ceilalti, cautam unde nu e nimic de gasit.
Animalele evolueaza, speciile se schimba, forma continentelor se schimba si omul repeta aceleasi greseli, in alte forme. Creativ. Nu s-au descoperit noi valori morale, inca le discutam pe cele existente si le scoatem pe cele care nu ne convin. Aflam cauzele care ne determina sa facem rau (ex lipsa empatiei la psihopati), dar mergem pana intr-acolo incat incet-incet ne scuzam de responsabilitate, dand vina pe gene, pe parinti, pe societate. Si ne construim o lume bazata pe noi-insine, vorbim si ne analizam ca la microscop pana la epuizare, uitand de celalalt.
”E bine ceea ce consider eu ca e bine”
”Exista valori morale general acceptate de societate si valori individuale, adaptate pentru fiecare individ in parte”
”Moralitatea vine din emotii sau ratiune (reguli)”
”Codul moral a aparut pentru ca oamenii sa traiasca pasnic in societate. ”
Avem libertatea de a gandi, dar suntem limitati in gandire.
Nu mai visez la o societate care sa-ti ofere toate conditiile pentru a evolua, nu mai am timp pentru ca asta sa se intample. Visez un eu impacat si senin, nu unul dintre cadavrele adormite care se prefac vii pentru faptul ca sunt prea ocupate cu efemerul.

Cateodata nu poti pentru ca nu trebuie sa poti. Numeste-l destin sau entitate care iti arata ca nu acela e drumul pe care trebuie sa-l urmezi. Omul-zeu nu exista, stop saying that! Avem libertatea de a ne misca in propria cusca sau de a ne muta intr-o cusca mai mare, de a ne micsora constient importanta pe care ne-o acordam si de a deveni liberi - liberi de limitarile, defectele si ranile noastre. Dincolo de cusca nu e nimic din ce ar trebui sa cunoastem. Probabil ca mintea noastra e limitata cu un motiv bun, after all...marul cunoasterii ne-a alungat din Rai.

Where is home?

2010-05-06T13:23:00.004+03:00

Închide ochii și alege un loc pe hartă. Fă-ți bagajele și pornește la drum, e o lume fără granițe. Poți fi ceea ce vrei tu să fii. Gândul devine realitate. Închide-te în casa de sticlă și urmează-ți visele. Ești tu cu grota ta.

România e nashpa, știm cu toții asta. Dar aici sunt prietenii, aici e familia, aici oamenii sunt calzi. Aici m-am născut, aici vreau să mor. Aici e acasa. Și vine timpul când ai tăi pleacă pe tărâmuri necunoscute, când prietenii își arată colții nepăsării, când oamenii devin animale. Rămâi doar tu cu hienele. Și observi...observi cum te târăști de la un ghișeu la altul ca să rezolvi o treabă simplă; observi cum eficiența e dată naibii în favoarea unor interese personale; observi cum oamenii cu bun-simț și un anumit grad de cultură sunt umiliți de tineri cu facultăți făcute pe nashpa și pentru diplomă; observi că dacă vrei să faci ceva ți se spune să taci, să nu te bagi, observi că n-ai reuși nici în 20 ani să ai apartamentul tău. De ce? Pentru ca tu, om cu studii superioare, câștigi într-o lună cât un muncitor necalificat într-o săptămână (în SUA de ex), în timp ce prețurile bunurilor și serviciilor sunt la fel sau mai mari. Haosul continuă acum pe motivul crizei economice, pretext de a jupui de bani și mai mult cetățenii de rând, prin scăderea salariilor și tăierea gratuităților sau reducerilor de care beneficiau studenții. Între timp, șefii mafiei românești se lăfăie în lux, pentru că, nu-i așa, ei au valoare! Și atunci vine și scuza de necontestat e din cauza comunismului! Voi, tinerii, ar trebui să schimbați ceva! Și atunci mă întreb: Cum vor schimba tinerii ceva dacă mințile lor sunt pline de gânduri de genul Dacă ai pile, nu contează competența; Șpaga e un lucru normal; Să moară și capra vecinului!; Nu contează pe cine calc în picioare, atâta timp cât mie îmi merge bine.; Banii și iubirea se întrețin reciproc. Taci și înghite ! Aici nu e vorba de rămășițe ale comunismului, ci de o democrație prost înțeleasă și de o criză a valorilor.

Închide ochii și alege un loc pe hartă. Îmi iubesc țara, dar mă iubesc pe mine mai mult. Nu cred în sacrificiul pentru țară, așa cum nu cred în războaie purtate pentru o cauză nobilă. Generații la rând au ales să rămână, să schimbe ceva și au murit sperând, dezgustați de haosul din jurul lor. Spitale murdare, funcționari publici cu aere de vedete, învățământ la pământ, justiție care funcționează pe bază de șpagă și multe alte aberații. Între timp, cetățeanul simplu rămâne confuz, paralizat și închis în cușca sistemului. Cei care strigă sunt prea puțini. Cei care au strigat fără folos, au renunțat. Concluzia e simplă: avem o singură viață de trăit și lumii nu-i pasă de asta.

Fă-ți bagajele și pornește la drum, e o lume fără granițe. Alege un loc. Descoperă alți oameni cu alte păcate. Simte respingerea străinilor care te cred țigan, hoț, neserios. Acceptă faptul că în țara altuia, vei fi mereu pe locul 2. Apoi luptă, luptă să ai ceea ce alții au avut dintoteauna: posibilitatea unei educații serioase, tratament uman în spitale curate, respect pentru faptul că ești om. Toate astea pe bani.

Închide-te în casa de sticlă și urmează-ți visele. Ești tu cu grota ta.

Unde e acasa?!

hole

2010-05-05T01:51:00.001+03:00

2010-05-03T23:25:00.001+03:00

personality

2010-04-11T19:06:00.001+03:00

2010-04-11T19:01:00.000+03:00

farame de amintiri luate de pe drum

2010-02-28T23:00:00.003+02:00

Gata. Plec. Cateva bluze, 2 perechi de blugi, cosmeticele, periuta e dinti, incarcatorul de telefon si vreo 2 carti. Imi fac sireturile, comand un taxi, cumpar un bilet de tren, ma asez langa geam si gust imaginile de afara. Munti, campii, gari jegoase, betivi si cersetori murdari, copii mici, oameni grabiti si fum de tigara. Ma dau jos intr-o gara si imi scot o tigara langa casa de bilete, desi e interzis sa fumez. Ma duc langa vagabonzi si le cer un foc. Ma rezem de un perete si vorbesc pe rand cu un barbat de vreo 40 de ani in haine jerpelite care imi cere o tigara si cu o femeie grasa de vreo 50 de ani care imi cere un foc. Un sofer de autocar vine si imi marturiseste ca el nu-si gaseste nicio fata, "ca e toate dupa bani si tiganci nu vrea ca vrea romanca". Aflu ca are in jur de 25 de ani si-l incurajez spunandu-i ca mai are timp, dar nu ma crede. In schimb ma intreaba daca am prieten si daca vreau sa-i dau numarul de telefon.

Intru din nou in tren si atipesc putin. Deschid ochii si observ in fata mea un preot care se holbeaza la mine. Stanjenita, imi iau cartea si citesc. Preotul continua sa se holbeze la mine. Oare crede ca sunt cu Satana? Obisnuiam sa cred in ce crede el, dar au trecut vremurile acelea. Oare simte ca nu cred in Dumnezeul Bibliei si Bisericii lui? Dupa un timp in care ma chinui sa ma asez intr-o pozitie confortabila somnului, popa imi sugereaza parinteste sa ma intind pe toata bancheta. Ii urmez sfatul si dorm dusa. Nu stiu cand a plecat si ce a gandit.

Ma mut in alt compartiment, singura si aud o tigancusa care cerseste din compartiment in compartiment. Ajunge si la mine si ma prefac ca ma uit pe geam. "Domnisoara!" Eu nimic. "Scuza-ti.. domnisoara". "...." "Domnisoaraaa!!!" zbiara tiganca si eu neclintita ma uit pe geam. Probabil s-a gandit ca sunt nebuna si a plecat. A fost cred cel mai rapid mod de a scapa de un cersetor. Sunt curioasa daca preotul i-ar fi dat bani.

Alta data, o tiganca de vreo 8-9 ani a intrat in compartiment spunandu-si poezia de cersit. Eu, cu castile in urechi, o ignoram complet. Pana la urma mi-am dat castile jos si m-am decis sa incep o conversatie. Povestea era ca mama ei murise si matusa ei o punea sa cerseasca si ii lua apoi banii. I-am dat o punga de bake rolls si cva bani pe care i-am rugat sa-i ascunda si sa-si cumpere ceva e mancare (macar am incercat...). Nimic special pana acum, doar ca fetita m-a rugat sa-i dau iPod-ul sa asculte niste muzica. Crezand ca vrea sa fure, am refuzat, dar in final, realizand ca e doar o copila si ca n-ar avea unde fugi cu iPodul i l-am dat, fiind cu ochii in patru. Dupa ce a ascultat muzica o vreme, si-a scos castile din urechi si le-a sters cu bluza, "ca sa nu-mi fie scarba sa le pun in urechi dupa ce le-a pus si ea". ...

La ocazie afli cele mai interesante povesti. Daca nimeresti tir, totul se invarte in jurul banilor si a prostituatelor, daca nimeresti masina, subiectele de discutie variaza: de la autoturisme la fotbal, cateodata moralitate, ocupatii, hobby-uri si de multe ori sex. Adevarate sau nu, unele povesti sunt fie amuzante, fie socante. Astfel, trecand pe langa inchisoarea de la Jilava, am aflat ca soferul are un bun prieten care e inchis pentru crima acolo si saracul n-are conditii ok... Alt sofer de tip mi-a marturisit vitejeasca lui fapta de a salva o prostituata de la pierzanie, aducand-o inapoi in satul din care provenea, dupa ce a smuls-o eroic din bratele pestilor care o torturau. Multi soferi si-au povestit aventurile cu diverse tipe, prostituate sau nu, facandu-ma sa inteleg ca fidelitatea intr-o casnicie e derizorie. Un tip religios la vreo 40 de ani ne-a sfatuit sa nu pacatuim ca el a pacatuit mult in tinerete si acum regreta. Prin urmare, fara sex, alcool, droguri, infidelitate sau petreceri. Dupa prelegere a urmat o emisiune religioasa la radio. Am luat aminte.

Un sofer de tir bucurestean mi-a explicat clar ca infidelitatea e o iluzie si ca orice barbat isi inseala femeia. Fermecat probabil de faptul ca aprobam cam tot ce zicea si ma prefaceam interesata de aberatiile lui, a inceput sa fie mai atent la actiunea de a-mi saruta mana decat la drum. Ajunsi la destinatie si-a exprimat regretul profund ca nu mai petrece timp cu mine, dar mi-a sugerat sa ma intalnesc cu fiul lui, "ca doar are casa mare si masini si avere. Si daca esti fata desteapta te casatoresti cu fiul meu". Toate astea dupa ce prietenul meu de atunci l-a rugat pe sofer sa ma duca pana in cluj.

Cu avionul e altfel. Vezi oameni ingrijiti, cu un status social mai ridicat. Prima impresie, singura intr-un aeroport a fost de panica. Am gasit din fericire niste romani care mi-au explicat ce trebuie sa fac. Dupa ce am trecut de check-in si m-am asezat pe un scaun asteptand avionul stresata sa nu-l pierd, am inceput sa povestesc cu un barbat la vreo 60 de ani din Florida care mi-a marturist aventurile lui sexuala cu o oarecare tipa care in final l-a inselat. In fata mea-un roman care mergea in Londra. In avion, doi danezi-sot si sotie, pe locurile de langa mine, imi zambeau amabil, dar nu socializau. Am atipit si m-a trezit vocea unei stewardese care solicita ajutorul unui medic, caci unei batranici i s-a facut rau. In cateva secunde toti pasagerii s-au trezit si isi lungeau gaturile sa vada ce se intampla. Incidentul s-a incheiat cu bine din fericire. Cuplul de danezi de langa mine palavragea in limba lor- nu stiau mai multe nici ei despre incident. Dupa cateva minute, mi-am gasit alta ocupatie-inurarea in fand a telecomandei care nu mergea. Inainte de aterizare am aflat de la femeia de langa mine ca a fost plecata in vacanta in New York, dar a trebuit sa se intoarca mai devreme pentru ca i-a murit mama. No comment...

In Penn Station m-a ajutat un maturator de culoare sa-mi car cele 2 valize imense, in Huntigton Station alt negru mi-a carat bagajele pe scari, ridicandu-le de parca ar fi fost niste fulgi. Asteptand autobuzul, un tip s-a asezat langa mine si mi-a cerut o tigara. Mi-a povestit apoi ca el traieste in padure si toti banii pe care ii castiga ii da pe iarba si bautura si ca e foarte fericit asa. Mi-a oferit niste vodca, dar am refuzat politicos dupa ce am simtit mirosul intepator.

Cine crede ca a te plimba cu autobuzul e ceva plictisitor, n-a avut parte de episoade amuzante de genul: doi tipi dand un concert, cantand la chitara; o tigancusa de vreo 10 ani cantand vesela colinde, fara sa ceara niciun ban, un betiv care injura doua tipe pentru ca aveau pierce in buze si in nas, ex-ul meu marturisind ca vrea sa-l ia de nevasta pe controlor sau Raluca care a scapat de amenda pentru ca era imbracata ca un boschetar.

Multe chipuri noi, o gramada de istorisiri din viata, reactii amuzante, oameni simpli, oameni diferiti, prejudecati, zambete, frunti incruntate sau frustrari intime marturisite unui strain - filosofii de viata adunate intr-o calatorie, aceleasi dorinte, aceleasi vise si dezamagiri, acelasi suflet ascuns in trupuri diferite, indiferent de nivel de educatie, statut social sau pareri verbalizate.

Calatoria se incheie si totul revine la normal. Bataile inimii scad, entuziasmul e inlocuit de rutina si siguranta ia locul incertitudinii. Esti acasa. Dar pentru cat timp?

dizolva-te

2010-02-20T19:57:00.002+02:00

Vibrezi. Corpul ti se misca fara sa vrei. Cazi. Plutesti. Ametesti. Dansezi. Nu mai exista nimic in jur, decat tu si muzica. Nu mai esti singur, o asculti, te asculta. Robotei in rand dand din maini si din picioare intr-un ritual antic. Pe ringul imperecherilor, cupluri se formeaza si dispar discret. Ghinioniștii raman sa-si inece amarul in alcool sau droguri. Muzica se opreste. Cortina se inchide si fiecare isi continua viata de unde a lasat-o.

E la fel peste tot, grupurile sunt impartite in localuri diferite: minimanelistii nou imbogatiti si snobi, rockerii suparati pe viata si nepasatori, boemii neintelesi care asculta indie, rapperii nervosi si cinici, drum and bass skaterii si amatorii de chestii extreme si cei care n-au nicio treaba cu muzica. Ambalaje diferite, sentimente asemanatoare, dorinte si dezamagiri repetitive. E natura umana, nimic mai mult.

Iti alegi identitatea, iti conturezi personalitatea, ai grija sa fii special, unic, diferit si cel mai bun, iti alegi prietenii, localurile, muzica si filmele preferata. Gata, asta esti tu. Inveti ca pentru a reusi trebuie sa fii spontan, descurcaret, imprevizibil, frumos, sociabil si deschis la minte. Te transformi. Iti spui ca evoluezi pentru ca ajungi sa fii ceea ce societatea promoveaza in acel moment. Esenta ramane undeva ascunsa, din ce in ce mai necunoscuta pana si tie. Fugi sa-ti prinzi visele. Te impiedici, cazi. O iei de la capat. Speri. Speri. Speri. Mori.

.stop!

2010-01-27T02:54:00.003+02:00

Nu pot sa invat pentru ca sunt prea ocupat sa-mi fac griji. Daca nu-mi iau examenul? Daca imi pica fix ce n-am invatat? Daca nu pot copia? Daca copiez si ma prinde? Daca nu-l iau nici restanta? Va trebui sa-l platesc.. Daca repet anul? Daca o sa fiu exmatriculat? Daca nu inteleg ce am de invatat?

Ma doare capu...sa fie de la stres? Sindrom post-traumatic? nu...tumoare? vaii.. daca am tumoare? daca am cancer? daca se extinde?? trebuie sa merg la doctor...dar nu pot sa merg la doctor ca n-am bani. Va trebui sa-i anunt pe ai mei ca am o tumoare. Dar nu pot sa-i anunt pe ai mei ca am o tumoare...o sa-si faca griji si ei... si daca n-au bani? ce-o sa fac? o sa mor? o sa ma opereze? o sa supravietuiesc? of....ce pacat..eram asa de tanar...ar trebui sa-mi scriu testamentul, dar daca nu-l va gasi nimeni?

sa-l sun? sa nu-l sun? daca zice ca sunt disperata? Daca ma crede curva ca m-am culcat cu el? Daca isi schimba parerea despre mine? Daca n-o sa ma mai caute dup-aia? Daca o sa povesteasca tuturor ce s-a intamplat? Sa-i dau mesaj? O sa zica ca il stresez, ca nu-i ofer spatiu. Sa-i dau beep? Daca e prea copilaresc gestul? Oare ma iubeste? Oare si-a gasit pe alta?

how to be perfect....

2010-01-27T00:34:00.003+02:00

1. remember that someone will allways be more perfect than you are :))
2. be perfect all the time
3. eat healthy
4. quit smoking
5. have a well-paid, fun job
6. have the perfect supportive, loving and caring family
7. allways be on time
8. do sports
9. smile, even if you don't feel like it
10. take at least 2 showers every day
11. allways brush your teeth
12. go to the doctor regullarly
13. don't make spelling or grammar mistakes
14. don't get angry
15. don't be mean to people even if you feel like it
16. clean your room every day
17. wash the dishes after you eat
18. don't judge people
19. love yourself even when you fail
20. give all your love to your partner, but don't feel depressed when it's over
21. don't cheat on your partner
22. don't lie to your parents
23. don't ever lie to yourself
24. trust everybody, but accept disappointments easily
25. be a vegetarian
26. use a condom
27. don't drink a lot of alcool
28. don't do drugs
29. don't stay up late
30. wake up early and get your stuff done
31. don't eat too much chocolate
32. love your friends even when they act stupid
33. have good grades
34. don't watch porn
35. don't bite your nails
36. don't feel bad when you get rejected
37. be you

:)))))

Helen Fisher studies the brain in love | Video on TED.com

2010-01-03T12:25:00.000+02:00

Helen Fisher studies the brain in love Video on TED.com

vaaaiii..am uitat sa scriu despre Craciun!

2009-12-28T05:45:00.002+02:00

Ma dadeam eu azi pe net si am observat ca multe bloguri au abordat tema Craciunului in diferite feluri. Unii sunt de acord, altii nu prea, mai sunt si carora nu le prea pasa... Oricum, ideea e ca eu am cam uitat de aceasta tema, dovada lumea in care traiesc eu..care nu prea coincide cu ce se intampla aici pe planeta.
Sa zic si eu ce cred despre Craciun? Sa zic? Da? Nah bine daca insistati... (like..who?! cu cine vorbesc?! :)))) Bine, hai ca zic! :))
E evident faptul ca data de 25 decembrie e o zi ca oricare alta, ridicata la rangul de sarbatoare de Biserica acum mult timp si tratata ca atare de atunci incoace. Stim cu totii ca e vorba in principal de multa mancare, bautura si cadouri. Intalniri cu familia si prietenii si raspandirea iubirii si a binelui in lume. Glumesc. E ziua in care vrei nu vrei, trebuie sa fii fericit. Daca nu, ai pus-o. Acum pot s-o dau in melodramatic sau pot sa trec la subiect direct.
?
Ideea e ca nu mai credem in Mos Craciun, pentru ca el nu exista si nu putem crede in ceva ce nu exista. S-a terminat cu vremea basmelor, am crescut! Adultii numesc asta maturizare, eu o numesc uciderea inocentei. Odata cu disparitia lui Mos Craciun, se duce naibii valoarea binelui (nu sta nimeni sa te verifice de fapt daca ai facut bine sau nu), misterul vietii mosului e rezolvat (e banalul tata..sau mama) ..si copilaria se cam apropie de sfarsit. Mai ramane doar sa descoperi ca nici iepurasul nu exista si meniul e complet. Ai fost copil, ai trait prezentul, te-ai bucurat si de o banala picatura de ploaie pentru ca era noua, fascinanta...acum gata, e timpul sa spui stop viselor ca ar exista oameni cu puteri speciale, eroi care sa faca bine unor necunoscuti sau reni care sa calatoreasca prin lumea intreaga ca sa ajunga la tine...
Mos Craciun e o iluzie, dar oare cum ar fi fost viata noastra fara el? Daca am fi sarbatorit in schimb pe 25 decembrie ziua internationala a violentei, in care fiecare sa fie liber sa distruga ceva, urlandu-si frustrarea in fata realitatii. Spuneti ca lumea n-ar fi de acord cu asa ceva. De acord, dar credeti ca ar pune la indoiala asta copii fiind? Cum suna acum povestea lui Mos Craciun spusa unor adulti? Credibila?
Problema cea mai crunta e faptul ca inventam o minciuna frumoasa pentru copii nostri pentru a-i face fericiti o vreme si apoi tot noi, le spulberam visul si le prezentam realitatea."el de fapt nu exista.." Nu e asta crud? Daca asa face si Dumnezeul cu care ne-am obisnuit de 2010 de ani? Poate ca vrea doar sa ne faca fericiti, crezand intr-o iluzie, pentru a putea suporta mai usor viata.
"Crede si nu cerceta"
Nu e vorba de adevar aici, ci de nevoia noastra profunda de a crede cu tarie in ceva deasupra noastra. De la Mos Craciun la iepuras, de la Mos Nicolae la Broscoiul care se tranforma in print, avem nevoie de basme, de povesti in care totul se termina cu bine, de iluzii care sa ne intretina speranta. Nu stim cum arata realitatea obiectiva, n-avem toata raspunsurile si nici n-ar trebui. Suntem condamnati sa le cautam vesnic si sa nu le aflam poate niciodata. Daca raspunsul ucide speranta, atunci cum am mai putea trai?
Aaaaaaaaaaaaaaalo! Coboara din nori!
Mos Craciun a murit! Da, a existat candva, dar a murit. Era prea batran... S-ar putea insa sa-l inlocuiasca cineva...

vicii

2009-12-21T00:06:00.000+02:00

Suntem mai multi si cautam libertatea. Adevarul n-ar trebui sa fie negru, sentimentele n-ar trebui sa fie gri. Ce facem? Le coloram. Cum? Cu fum, cu alcool, cu substante care sa te faca sa plutesti.

Traiesc in coltul meu halucinogen, ma hranesc cu durerea ta, imi satisfac nevoia de putere cu lacrimile tale. Am nevoie de tot mai mult, nu ma pot multumi doar cu tine, vreau tot orasul, toata tara. Ochiul meu e rosu, bratul mi-e puternic si inima dura.

Sunt in genunchi in fata Lor. Ma tarasc pentru o farama de afectiune, pentru un strop de evadare intr-o alta realitate. Intre timp totul se naruie in jurul meu. Tipic. Nici macar nu sunt original.

Ma plimb pe un bloc de 10 etaje, gandindu-ma daca e nebunie sau geniu ceea ce fac. Sunt mai aproape de pamant decat de cer, orice as face. Ma zbat. vreau sa evadez, dar nu pot. Ma impiedic. Cad.

Zambesc. Cercul e stramt, miza e mare, riscul imens. Ce fac? Continui sau plec? Raman sau evadez? Care e adevarata evadare, realitatea asta sau cealalta? Ce pierd? Ce castig? Cine sunt de fapt?

Socoteli de incheiat cu politetea

2009-12-09T19:51:00.000+02:00

De ce se comporta lumea frumos si cand nu simte? Ce e asta, exces de politete? Controlare a emotiilor pentru a dezvolta relatii sociale? De ce? Nu e ipocrizie sa-i ascunzi unui om ca e prost? Il jignesti... Pai...daca il jignesti inseamna ca ai avut dreptate si poate misti ceva, daca nu, inseamna ca a fost o vorba prea nesemnificativa pentru a fi luata in discutie. Nu poti avea si sinceritate si o viata sociala bogata. Adevarat, dar....what's wrong with us? Nu suportam sinceritatea, adevarul? Chiar asa incat sa-l ascundem sub masca unei norme sociale? Si asa s-a nascut.....politetea. Imi vine sa rad de ciudatenia acestei notiuni. Sa vedem ce zice si DEX-ul.

POLITÉŢE, (2) politeţi, s.f. 1. Atitudine, comportare conformă cu buna-cuviinţă, amabilă, politicoasă; amabilitate. ♢Loc. adj. De politeţe = a) care exprimă politeţe; b) politicos, amabil; protocolar. ♢ Loc. adv. Din (sau de, rar, pentru) politeţe = fiind obligat de anumite cerinţe (formale) de conduită, de etichetă. ♦ Ansamblu de reguli de comportament în spiritul bunei-cuviinţe, al amabilităţii şi al respectului reciproc. 2. (Fam.; la pl.) Cuvinte sau gesturi care exprimă politeţea (1) (exagerată a) cuiva faţă de cineva. [Pl. şi: (2) politeţuri. – Var.: politéţă s.f.] – Din fr. politesse

Nu-mi suna a libertate. Chiar deloc. "fiind obligat", "reguli" ?! Pai politetea ne fura o parte din libertate. A...nu putem fi civilizati daca toti suntem liberi. Hm...atunci ar trebui sa fie anarhie, haos ca sa ne recapatam dreptul la sinceritate? Saau..o cale mult mai drepata si inevitabil si grea pentru turma ar fi sa renuntam a mai judeca, sa incepem sa intelegem, sa fim empatici. Atunci sinceritatea ar veni imbracata intr-o forma menita a proteja stima de sine a persoanei respective, indemnand-o in acelasi timp spre progres (critica constructiva. Aceasta ar fi o forma de politete sincera, intrucat te comporti bine, simtind ca vrei sa faci asta). Persoana in cauza, fiind libera de prejudecati, ia in considerare critica, apreciind-o chiar. Si sinceritatea e salvata! Ce greu e... Politetea e atat de populara (se scriu chiar coduri, tratate, carti despre ea), pe cand sinceritatea va fi scoasa incet-incet din dex, sau e folosita doar ca scuza pentru rautati.

Dar..sa nu atac atat de dur politetea, intrucat are si ea partile ei bune, ca orice notiune semi-morala. E facuta pentru noi toti, astia cu frustrari multe, dominati de egoism, de rautate, de invidie, sa ne putem integra intre oameni, sa mascam jungla in care traim, imbracand-o frumos. Apreciez ambalajul, dar am platit si pentru continut. Cer de la viata substanta, un miez dulce, nu un gol sec. Oamenii s-au inmultit, s-au pierdut, traiau haotic. Un individ probabil se intreba pe atunci cum sa dezvolte relatii interumane placute si a nascocit politetea, ca sa restabileze o ordine subreda. Frumos.

Un zambet facut doar ca sa te simti tu bine

Un compliment spus din interes

Un gest dragut pentru ca te simti vinovat

Ascunderea unei pareri ca sa nu te superi

Un hohot de ras la sfarsitul unui banc stupid

Mimarea unui orgasm ca sa-l lasi pe om cu impresia ca e bun la pat

Acceptarea satisfacerea unor "favoruri" deplasate, pentru a nu deranja

Lingusirea sistematica pentru a mosteni averea

Punerea in tacere a faptului ca partenerul ei/lui e groaznic de urat.

Lansarea unor invitatii pentru ca se cade

Oferirea de mancare, desi e ultimul lucru pe care vrei sa-l imparti

Pe scurt..politetea te obliga sa fii mai bun. Vrei nu vrei, iti place, nu-ti place, daca vrei o viata sociala iti trebuie gesturi sociale, chiar daca nu le simti. Este politetea mai putin morala din aceasta cauza? Politetea fatarnica e doar moralitate ipocrita. Veste buna este ca dupa ce te prefaci bun (esti politicos) multa vreme, chiar devii asa. La fel cum zambesti fals si apoi te simti mai bine.

Propun o cale de mijloc - politetea sincera. Se baga cineva ? :))

Piramida lui Maslow - (re)interpretare

2009-12-08T02:03:00.000+02:00

Urcam. Urcam trepte. Ne mai impiedicam cateodata, mai cadem. Mai sarim cate o treapta, cuprinsi de momente de luciditate. Nu e altceva decat prea cunoscuta Piramida lui Maslow, care ierarhizeaza frumos toate nevoile umane. Prin urmare, avem asa:

nevoi fiziologice, relativ usor de satisfacut (ceva hrana, apa si o partida se sex se rezolva usor),

nevoia de siguranta (bun si asta..avem un acoperis deasupra capului si un pat in care sa ne odihnim),

nevoi sociale (prieteni, familie, apartenenta la un grup...esti si asta la majoritatea oamenilor, cat de freak ai fi tot ai acolo ceva prieteni si o familie. Aici intra si iubirea romantica, daca nu vrem sa-i facem o treapta speciala. Aici e mai greu...o gasesti, n-o gasesti, o cauti...sau te blochezi la treapta asta si ramai stuck)

nevoi de stima. Aici las wikipedia sa vorbeasca ca nu zice rau: Acestea cuprind atât recunoaşterea venită din partea altor indivizi (care rezulta în sentimente de putere, prestigiu, acceptare, etc) cât şi din respectul de sine, ce creează sentimentul de încredere, adecvare, competenţă. Nesatisfacerea nevoilor de stimă rezulta în descurajare, şi pe termen lung în complexe de inferioritate. O nevoie pronunţată de acest fel (de exemplu nevoia pentru admiraţie) are la bază nesatisfacerea unor nevoi care stau în vârful piramidei, cele de auto-actualizare estetică.

nevoi de auto-actualizare : Nevoile de auto-actualizare vin din plăcerea instinctivă a omului de a fructifica la maximum capacităţile proprii, pentru a deveni din ce în ce mai bun.

In eseul The Farther Reaches of Human Nature, Maslow scrie că oamenii care au atins starea de auto-actualizare intră adesea într-o stare de transcendenta, în care devin conştienţi nu doar de potenţialul lor personal, ci şi de întreg potenţialul speciei umane. Deşi aceşti indivizi trăiesc adesea o bucurie extatică, simt totodată şi o tristeţe cosmică.

OK. Am recapitulat ce era de recapitulat. Ideea era ca fiecare nevoie trebuie asezata la locul ei. Nu trebuie sa pui mancarea pe nivelul nevoii de self-esteem ca ajungi bulimica, nu pui iubirea romantica pe utlima treapta ca ajungi sa suferi din dragoste constant. Nu amesteca borcanele ca iasa un mare dezastru si confuzie. Daca nevoia de auto-actualizare e ultima treapta, inseamna ca am elucidat cel putin 2 mistere: singuratatea si suferinta stupida si nesemnificativa din dragoste. Pe ultima treapta esti numai tu cu tine, intr-o stare de nirvana. Muti muntii din loc, esti propriul creator al vietii. Din moment ce esti propriul creator, accepti lucrurile asa cum sunt, gasesti solutii creative in a-ti rezolva problemele, renunti la prejudecati si esti liber. Singuratatea nu-si mai are sensul devreme o poti alege sau nu, e decizia ta. Daca o alegi, e doar ca s-o infrunti, sa-i razi in nas, sa-i demonstrezi ca nu Ea e sfarsitul, ci doar un element. Si cum sa te simti singur cand ai atatea? Ai ajuns printre stele si te plictisesti sau ce? Sau asta e un pret pe care trebuie sa-l platesti? NU! NU!NU! Nici vorba! N-are nicio legatura. Singur si liber? Cum e aia? Daca esti singur esti prizonierul singuratatii, nu mai esti liber. E o contradictie la mijloc. Daca atingi nirvana, uiti complet pana si de notiunea de singuratate. Poate simti doar compasiune pentru singuratatea altora, atat.

O alta asezare gresita a nevoilor se refera la dragostea romantica. Te-a parasit si vai doamne ti-ai luat si respectul de sine si orice dorinta de auto-actualizare, de implinire sufleteasca. CUM? Cum sa-ti ia ceva ce ori n-ai avut, ori ai confundat cu altceva? Cum erai inainte sa il/o cunosti? Altfel? Pai atunci a cui e vina ca te-ai schimbat? A celuilalt? TU te-ai schimbat, dat ALTcineva e responsabil. Stupid. Alta scuza ar fi ca nu poti sari treptele. Nu poti ajunge la auto-actualizare fara atasament puternic fata de o persoana de sex opus, sau fata de o persoana in general. Hm... aici e subtire adevarul. Fara iubire e clar ca nu poti ajunge. Dar poti darui iubirea atator oameni. Iubire pentru prieteni, pentru familie, pentru un ex la care tii ca si amic, pentru un potential iubit, pentru actualul..nu conteaza. Sau poti sa n-ai nimic, sa sari la self-esteem, sa urci putin la auto-actualizare si apoi sa rezolvi problemele sociale. Totul e sa stii ca piramida nu se sfarseste la mijloc, sau mai rau, la baza ei.

Dar poate ca e gresita piramida lui Maslow, poate ca a umplut treptele dupa propria lui experienta si personalitate. Posibil. Sa presupunem ca ar fi falsa. Atunci...de ce ramanem fara cuvinte in fata mortii? De ce paleste foamea, setea, dorinta de sex si de un partener stabil in fata unui sicriu? De ce nu ne putem rezolva problemele daca nu avem incredere in fortele proprii? De ce avem viata sociala chiar daca dezvoltam un sentiment de inferioritate? De ce n-avem niciun chef sa legam noi prietenii cand n-avem un acoperis deasupra capului? Nu mai continui ca n-are rost. I made my point.

Orice..piramida are totusi si exceptii: calugarii, asa numitii sfinti, Buddha si oamenii aia din Tibet, profetii, filosofii. Fiintele astea fac ce fac si ajung la auto-actualizare sarind multe trepte. Sau le urca treptat si apoi decid sa ramana doar cu auto-actualizarea? E vizibil ca nu pun pret pe mancare, pe sex, pe confort, se izoleaza luni in sir in munti, tin post negru si totusi ajung la ultima treapta tocmai renuntand la toate celelalte. Daca ne uitam la crestini, observam ca ei renunta cu usurinta si la stima de sine, sunt umili, intorc obrazul celalalt cand li se da o palma, nu cer in schimb nici macar respect. Ei...aici nu mai inteleg. Ori e fanatism, ori masochism, ori ceva imi scapa. Credinta puternica le ofera toate celelalte nevoi, altfel nu-mi explic.

Oricum, e fascinanta teoria lui Maslow, e practica, e aplicata in economie, in psihologie, in publicitate, in tot ce ne inconjoara. Auto-actualizarea e un Acolo la care ar trebui sa ajunga fiecare pentru a trai in armonie si a elimina aberatiile societatii. Dar cati suporta starea de fericire? Cati nu fug de ea pentru ca e mult mai simplu si usor sa te tarasti in mocirla nefericirii, plangandu-ti soarta? Pare paradoxal, dar nu e. Starea de extaz nu e usor de suportat. E atat de intensa incat iti vine sa explodezi, o inima mai slaba aproape ca ar ceda. E suportabil cateva ore, hai o zi, dar mai mult...mai mult?! Ori si-ar pierde sensul, devenind ceva normal, deci intensitatea ar pieri de la sine, ori n-ai mai suporta fizic. Probabil ca treptele sunt diferite grade de fericire care sa te intareasca, sa te pregateasca pentru ultima stare. Oricum viata, factorii externi au grija sa nu te plictisesti in starea ta de beatitudine, iti dau de lucru facandu-te sa te mai intorci din cand la celelalte trepte, sa mai repari cate ceva. E aproape amuzant cum ne tot plimbam noi de-a lungul vietii pe piramida asta, ca niste graunte de nisip, zbatandu-se sa aiba sens.

E timpul pentru curatenie in nevoi. Unele trebuie ridicate de jos, scuturate de praf si puse la locul lor, altele trebuie regasite, multe trebuie reasezate ordonat. Toata treaba asta tine numai de noi. Aici avem controlul, mai departe pornim la lupta. Restul e doar o chestiune de timp si de vointa...

Virtual

2009-12-02T03:57:00.000+02:00

E scris cand aveam 16 ani....nu va aruncati cu critici prea dure :)

Un praf, un fum, o seringa, un pahar….fericire…extaz……….o pizza, un hamburger, o prajitura, WC, periuta de dinti, cantar dezgust………calculator, mail, messenger, google, webcam….prietenie……… haine de firma, bijuterii, bani, fitze, un pat gol si nimeni in jur…….realitate, lacrimi, disperare, durere, iluzie, virtual, real, crud…..suntem singuri.
Dorinta de vindecare, ajutor, iesire din minciuna, ajutor, nimeni in jur, disperare, solutie, bani, singuratate, internet, superficial, telefon, webcam, buna dispozitie, un fum,, un pahar, fericire, mahmureala, rusine, dezgust, remuscare, dorinta de vindecare, ajutor…nimeni in jur…singuratate.
Confort, lux, jacuzzi, piscina, petreceri, calatorii, hotel de 5 stele, mare, plaja, discoteca, club, prafuri, muzica, a pluti, a zambi, a dansa, lumea e a ta, fericire, inconstienta, sarut, iubire, un fum, un pahar, sex, durere de cap, remuscare, dorinta de vindecare…..
Roboti, TV, manipulare, politica, minciuni, incultura, mahala, stirile de la ora 5, muzica comerciala, manele, fotbal, sex, violenta, telecomanda, sclavi, marionete, roboti…singuratate
Cariera, succes, bani, mai multi bani, si mai multi bani, lux, haine de firma, pozitie in societate, cai laturalnice, spaga, sex, pile, santaj, promovare, bani, fericire, gol in stomac, singuratate
Sot, sotie, casnicie, iubire, incredere, respect, fericire, caldura, sex, copii, amante, betii, batai, casnicie, iubire, injuraturi, certuri, divort, deceptie, singuratate.
Mass-media, reviste, moda, creatori celebri, modele skinny, perfectiune, vedete, machiaj, haine, operatii estetice, photoshop, perfectiune, adolescente superficiale, diete, produse fantoma, complexe, lacrimi, rusine, ura de sine, perfectiune, bulimie, anorexie, depresie….singuratate.
Munca, somn, bani, nervi, incorectitudine, munca, TV, internet, rutina, munca, somn….si atat.
Intuneric, noapte, stele, luna, nori, ploaie, furtuna, frig, ceata, divinitate, rasarit, soare, cer senin, natura, ciripit de pasare, zambet de copil, o floare, o umbra, divinitate?, intuneric, intuneric, intuneric, neant.
N-am timp, n-am timp, nu-mi permit sa am timp sa ma gandesc, sa realizez, sa meditez, sa imi dau seama ca in toata goana asta dupa fericire suntem mai nefericiti si mai singuri ca niciodata, niste roboti ai sec XXI, sclavi ai lumii moderne, niste cadavre doar biologic in viata….

I am..here.

2009-12-01T21:21:00.000+02:00

ok..so I'll write in english now. Don't care about the spelling mistakes now. (now). So my stomach is filled with water and my ears with radiohead. My head? Hm...with determination and search. Search for becoming what I have to become. Search for my good self, for my real self. That's where I am. This is me. No more hidings, no more games. OK...don't know about the games.. :) It's fun. Crazy, but fun. I am your juice and spice. I am your truth and reality. Don't like it? I know..neither would I. I would appreciate it though.

"You are not special!" I say..."Everybody is special. It's just that very few know it." These are not communistic ideas. I believe in human power. I do. And correct me if I'm wrong. It's us that make things happen, make reality move from one corner to another, from optimistic to pessimistic. It's our eye that sees things, our ear that establishes what makes sense and what not. Our brain does everything for us, our emotions too. Where is our will then? With the least effort you can, you want to control your brain and your life. I say, you need a lot of work to do. It's not easy, it's only the beginning of a long journey within yourself. Pills don't work, religion only in a small part, your friends? Sometimes. Music? A lot. Movies and books? Also. Art? Definately. But then..that's only me. You might find other things that work for you.

I have no idea if this makes sense or not :)) It does for me at least...

So..uhm...you go out there and you meet all these people you have nothing in common with and you see these ideas and these feelings they have and you can't stop wondering how these things are the same everywhere.

Experienta mea americana- the beginning

2009-12-01T11:45:00.000+02:00

Zambesc.. Un ghiozdan in spate, o valiza rosie Samsonite, un laptop. Am pornit. Cu ce? Cu o tona de frici, frustrari, intrebari si rani. Singura intr-un autocar spre Budapesta. Parintii mei in spate, facandu-mi cu mana. "Cum naiba au putut sa ma lase sa merg singura in SUA? Sunt nebuni? Nu tin deloc la mine? Sunt doar un copil de 19 ani..zapacit si imatur, cum o sa ma descurc eu acolo? N-am mai avut un job in viata mea. M-au otravit "amicii binevoitori" cu ganduri gen: o sa se prabuseasca avionul, o sa te impuste mexicanii, o sa vine un tsunami, o tornada, o sa te violeze aia, criza economica o sa te lase cu o gaura uriasa in buget, n-o sa-ti scoti banii de program, o sa mori de gripa porcina. Nu e nicio gluma la mijloc, nu trecea nicio zi fara sa aud vreun indemn de genul asta. Pana si tipul de la xerox mi-a zis ca ce naiba fac eu in SUA? Atunci stiu ca m-am enervat si m-am rastit la el "Ce naiba sa fac toata vara in tara? Decat sa pierd vremea p-aici, mai bine fac ceva util acolo!" A tacut. Eram nervoasa. Vroiam sa taca toti, sa ma lase in pace. Oricum nu mai puteam da inapoi.
Am ajuns in Budapesta in aeroport. Vroiam sa merg la baie, dar eram singura si nu puteam sa las bagajele. Nici sa duc ditamai valiza cu mine in WC nu puteam. M-am uitat pe biletul de avion, m-am uitat in jur...si m-a strafulgerat un sentiment de disperare. Ce naiba fac acum? Unde trebuie sa merg? E primul meu zbor! In jurul meu, multi unguri, cativa straini si un grup de romani. Ma duc la unul dintre tipi hotarata, si-i zic "Salut! Ma poti ajuta cu ceva? Am un bilet de avion. Cum procedez?" Tipul imi zambeste si imi arata unde sa ma uit pentru zborul meu, unde sa las bagajele, ce sa fac dupa check in. Gasca de romani mergeau si ei in SUA, dar in alta parte. (aahh..ghinion!) Le-am zis ca merg singura si s-au minunat de curajul meu. (Ok..nu aveam nevoie de asta acum) ..Oricum..de treaba oamenii. Am incercat sa mananc, n-am putut. Intr-un final, m-am dus la check-in si am aterizat intr-o sala, asteptand avionul. Eram foarte nelinistita pentru ca habar n-aveam incotro trebuie sa merg. Langa mine un batranel care parea roman. "Sunteti roman?" il intreb. El..."nono..I'm american". OK..Bun si asa. Il intreb pe unde trebuie s=o iau in continuare la care omul ma linisteste spunandu-mi ca are acelasi zbor si ca tot ce trebuie sa fac este sa ma iau dupa el. Dupa care incepe sa-mi povesteasca relatia lui amoroasa si sexuala cu o tipa de 40 de ani din Florida. Ok...ma gandeam..interesant inceput. Tipul din fata mea ma intreaba dintr-o data pe romaneste unde merg. Raman surprinsa si apoi povestesc putin cu el. "Deja imi fac prieteni..ce tare!" gandeam eu. Urc in avion. Decolam. Oai..ce feeling... Vedeam norii sub mine, si casele cum se fac tot mai mici...si apoi forme..ca pe google earth :)) Nu-mi venea sa cred ca in sfarsit zbor! Cateva turbulente m-au agitat si m-am uitat speriata in jur. "Te rog Doamne sa nu mor acum!" Ma uit la oamenii de langa mine si constat mirata ca isi citesc linistiti ziarul, dorm sau beau ingandurati cafeaua. Ce relax...Numai eu ma panichez ca idioata..pff..ce tarana sunt.. :)) Ajung in Amsterdam, ma dau jos, caut disperata bagaju, intreb in stanga si-n dreapta..dau numai de oameni care nu stiu engleza..intr-un final intreb niste americance care ma sfatuiesc sa vorbesc cu flight attendant-ul. Aceasta ma linisteste spunandu-mi ca bagajul mi-a fost mutat in avionul spre New York. "hiuh!" Inainte de asta, vorbesc cu tipul roman care a fost in zbor cu mine si mergea la Paris parca..sau Londra? Nu mai stiu. Si-mi spune sa au mai fost plecati prieteni de-ai lui in state si ca s-au intors schimbati. Mi-a zis ca admira curajul meu si ca o sa ma intorc cu siguranta shimbata. I-am dat dreptate si atunci, doar ca nu stiam cum va fi schimbarea aceea de care vorbea toata lumea...

In fine..urc in avion (KLM), ma intampina stewardese dragute, ma asez si decolam. Iar sentimentul acela de wow, pot orice! Ma uit pe geam si vad tarm si apa..traversam Marea Britanie. Nu-mi vine sa cred efectiv ca orele de geografie s-au mutat in fata mea si ca le traiesc efectiv! Vad pe ecranul din fata mea altitudinea la care suntem, viteza, locul pe harta. Sunt fascinata. Observ o telecomanda pe care ma chinui vreo 10min s-o scot de langa scaun, si incep sa navighez. Filme, muzica, jocuri parca... Ma opresc la un film de epoca..nu mai stiu ce era. Atipesc. Ma trezesc cu mancarea in fata. Pff..ce fain..chiar muream de foame. Ma pun sa ascult muzica. Atipesc din nou. Aterizam. Ce naiba? Am si ajuns? Credeam ca e mai mare Atlanticul? "Esti in New York!" Nu-mi venea sa cred. Ajunsesem in New York! Nu-mi mai mergea telefonu..nu puteam anunta pe nimeni cat de fericita eram! Trec de controale, vad o gramada de oameni cu fetele acoperite sa nu ia gripa porcina, rad de ridicolul situatiei, aud engleza peste tot si dau peste niste fete din cj care merg tot in ocean city. Rasuflu usurata ca nu mai sunt singura si astept un anume Gabriel sa ne duca la destinatie. Intr-un final apare si ne duce. Tipele, studente la psiho, intr-o gasca maricica, incep sa povesteasca si sa rada. Eu ma retrag intr-un colt cu castile in urechi. Oprim la un moment dat la un fast-food. Ahh..taramul fast-food-ului...Uitasem. Imi comand un hamburger urias pe care nu-l pot manca de scarbos ce e si apoi ne intoarcem in dubita. Drum drept si multi copaci. Cam atat. Ajungem in Ocean City, pleaca tipele de la psiho unde erau cazate si raman eu. Ajung la o casuta aproape de ocean si ma chinui sa urc valiza. Ovidiu ma intreaba mai mult retoric "Te ajut?" la care ii raspund hotarat"DA! Te rog!" Ajung in apartament, vad o punga uriasa de popcorn, galagie si multi oameni razand. Pe canapea doua pitipoance matzaindu-se la Ovidiu. Ma gandeam..Doamne, numa cu alea sa nu pic in camera. Surpriza! Cu ele am picat. Cik trebuia sa stau 2 saptamani acolo, atat. Am stat toata vara in final. Merit un premiu pentru asta! :))

Aflu ca sunt 3 oameni in apartament care au acelasi job ca si mine. Ma bucur. Aflu ca Alex lucreaza la acelasi magazin unde lucrez si eu. Ma cheama pe plaja. Accept. Frumos inceput, ma gandeam. Ne plimbam pe plaja si povestim. Observ ca avem o gramada in comun, de la filme la pareri. Fain.

Prima zi de lucru, 16 iunie. Vorbesc cu Patrick, foarte de treaba. Imi zice sa vin a doua zi, sa ma odihnesc. Thanx God! Rezolv cateva chestii organizatorice intre timp (aplic pt ssn, ma interesez de card Bank of America, cunosc lumea) Seara, adunare generala de romani sa iesim la o terasa. aha...frumos...doar ca la 12 noaptea nu mai era nicio terasa. Plus ca trebuia sa ai 21 de ani ca sa intri in cluburi. Mda...nashpa asta.. Solutia a venit imediat. strangere de fonduri si cumparat bere. Chef in apartament. Cateva discutii in contradictoriu cu niste manelisti care sustineau sus si tare ca un manelist pe langa un rocker e de 1000 de ori mai bun. Normal ca m-am enervat. Bine ca m-am oprit la timp..ca nu ajungeam nicaieri. Observ lumea...constat ca nu prea am nimic in comun cu nimeni.. Poate Alex..atat. A doua zi merg la lucru si incep un nou capitol. :)

2009-11-29T04:38:00.000+02:00

2009-11-29T04:37:00.000+02:00

2009-11-29T04:27:00.002+02:00

2009-11-29T04:27:00.001+02:00

2009-11-29T01:45:00.000+02:00

2009-11-29T01:41:00.000+02:00

2009-11-29T01:39:00.000+02:00

mai bin sa nu stii...

2009-11-29T01:38:00.000+02:00

mortal...:))))

2009-11-29T01:35:00.000+02:00

:)

2009-11-29T01:32:00.000+02:00

Teoria puzzle

2009-11-26T18:35:00.000+02:00

Nu e minic special, nimic ce nu stiai pana acum, atat doar ca nu constientizai asta.
Ne-am nascut sa evoluam. Suntem copii, crestem, ne modificam corpul, ne jucam cu papusile, interactionam cu ceilalti, devenim adulti, avem responsabilitati, ne maturizam. Adevarat? Ni se modifica corpul, dar si mintea si implicit si sufletul. Prin urmare, se modifica si comportamentul nostru. Nu ne mai jucam cu papusile la 25 de ani, nu? Ar fi ciudat. Nu mai dam din picioare si plangem cand nu ne da mama ciocolata. Ar fi stupid acum. Dar unde ajungem? Ne lovim de o bariera, ni se intampla sa pierdem pe cineva, avem un insucces. Ne intrebam brusc de ce ni se intampla tocmai noua. Cautam raspunsuri, cautam solutii. Mergem in cele mai nepotrivite locuri in cautarea lor: rugam vrajitoare sa ne dezlege blestemul, credem sfaturi absurde de genul iesi afara si distreaza-te, nu te mai gandi, mergem la biserica si ne rugam unui dumnezeu vag, nu mai stim in ce sa credem, ne pierdem identitatea, nu mai stim cine suntem de unde am plecat.
E timpul sa dezlegam nodul. Sau vrem sa ramanem in suferinta? Nu cred. E timpul sa re-evoluam. Sa ne modificam comportamentul? Dar cum? Modificand atitudinile, modificand gandul. Dar cum? Modificand emotiile. Cum? Cautandu-le sursa, zarind esenta comportamentului invatat. Mai precis, ce a determinat modificarea viziunii noastre asupra vietii, cand s-a intamplat acest lucru, recent? Mai sapa. In copilarie? Bingo! Ne intoarcem la origini, luam totul de la capat, analizam fiecare element al vietii care ne-a influentat. Ajungem la prezent si putem spune cu sudoare pe frunte ca ne cunoastem. Toate piesele puzzle-ului sunt puse cap la cap. Toate evenimentele au fost de tip cauza-efect. Le-am inteles acum. Nu mai e niciun mister de ce ne-am comportat prosteste intr-o anume situatie. Ne iertam pentru greseli si ne intelegem pentru sentimentele pe care le-am avut. Ne acceptam si ne cunoastem.
Ce urmeaza? Odata puzzle-ul rezolvat, putem spune ca stim cum arata destinul. De aici deja il putem influenta simtitor. Cum? Modificand gandul inca de cand apare. Gandul e cel mai puternic. Multa autoeducare si vointa si o tona de motivare o sa ne ridice pe culmi. Dar ce te faci cu mediul exterior? Nu-ti influenteaza si el deciziile? Unde mai e liberul arbitru? Si aici intervine balonul construit in jurul oricarui om. La unii e mai gros (introvertiti) la altii e mai subtire (extrovertiti). Tu decizi cat de tare vrei sa fie materialul balonului. Daca vrei sa simti si mirosul primaverii de afara sau a unui sentiment intim de iubire, n-ai decat sa iei un ac si sa provoci o fisura usoara in balon, permitand exteriorului sa intre putin, sa se plimba si sa vezi daca ramane sau pleaca. Daca ti-e frica de exterior, n-o sa te poti astepta sa primesti nimic din mirosul primaverii. Cat de tare loveste exteriorul in balonul tau? Cat ii permiti tu, cat de tare e balonul, cat de puternic e exteriorul. Cateodata te loveste fara sa anunte, brusc, cu putere, scuturand balonul din cap pana in picioare, destabilizandu-l complet, fie el slab sau gros. Unde mai e liberul arbitru aici? In puterea omului de a se ridica de unde l-a azvarlit exteriorul si a o lua de la capat. Un alt obstacol de trecut, nimic mai mult. Si apoi viata se linisteste, te plictisesti singur in balon, incepi sa lovesti in el, sa-l destabilizezi constient ca sa ai ce lucra apoi. Te amuzi asa o vreme, apoi iei cutitul si incepi sa tai, permitand incet incet exteriorului sa intre. Incepe sa-ti placa exteriorul atat de mult, incat ajungi sa spargi balonul cu totul. O lumina puternica te loveste si zambesti. Apoi mori. Ti-ai indeplinit misiunea.

so...this is how I feel :)

2009-11-22T07:12:00.000+02:00

Despre oameni lumina

2009-11-21T04:46:00.000+02:00

Oamenii lumina sunt rari. Nu-i gasesti oriunde, aia e clar. Ii gasesti o data, de doua ori in viata si cam atat. Nu ai parte de ei foarte mult, iti lumineaza calea exact atat cat ai nevoie, nici mai mult, nici mai putin. Daca ii vezi si apreciezi, aia de tine depinde. Oamenii lumina te lasa fara suflare, pleci din calea lor inevitabil mai bun, mai frumos, mai plin de viata. E o magie dulce care te absoarbe in puterea ei. E pura, adevarata si colorata. Le vezi vibratiile? Le simti energia? Le urmezi calea pe care ti-o astern in fata ta? Te deschizi? Ciudat, nu tie-e frica sa te deschizi. Esti tu, pentru ca in sfarsit e de ajuns sa fii doar TU. Oamenii lumina te dezbraca de masti intr-o clipa, nu-i poti minti, caci ei TE VAD asa cum esti si nu se multumesc sa te vada si sa stii ca te vad, vor mai mult, vor sa te vezi si tu, sa te simti si tu. Vor sa ajungi tu la origini, sa te cunosti, sa-ti dai seama de rostul tau. Vor sa crezi in tine, sa lupti, sa vrei mai mult, sa ceri mai mult, sa fii mai mult. Vor sa-ti dai seama ca poti orice.

Unde se opresc oamenii lumina cu tine? Unde trebuie, cand e timpul. Atat de simplu. Ce e aproape naiv de bun e faptul ca nu asteapta nici macar un multumesc, e de ajuns sa vada in ochii tai sclipirea de care aveai nevoie- e cel mai bun multumesc pe care l-ar putea cere.

Te intrebi poate daca oamenii lumina poarta o aura cu ei si muta muntii din loc cu succesul lor. Ei bine, nu e asa. Fericirea lor se simte, nu se deduce. Sunt oameni obisnuiti, cu vieti obisnuite traite diferit. Asta ii face speciali.

Multumesc ca existati, sclipirea mi-e in ochi din nou! :)

sala animalelor triste

2009-11-14T07:13:00.000+02:00

Am iesit in seara asta in sala sporturilor la groove armada... foarte tare, ai zice, nu? ei... big mistake. Am ajuns pe la ora la care lumea era ametita/sparta si in calduri. Amuzant spectacol, n-am ce zice, aproape ca nu m-ar deranja daca n-ar fi fost muzica idioata care imi suna in creier repetitiv si fara sens. Ceea ce mi-a transmit muzica minimal (contradictie?) a fost bataie de joc la adresa intelectului si simtulurilor umane. Un fel de robotizare a existentei, apropae fara nicio urma de bun-simt. Nu conteaza, tipii cu ochelari si cu curele late dansau si erau in extaz cautand prada. Atat de evident! Nicio arta, niciun joc, doar legea junglei si a hormonilor, atat. Am intrat in sala si am simtit animalele napustindu-se cu privirile, cu gesturile, cu dansurile menite a atrage disperat atentia. Ok..no..not interested. NU sunt in total dezacord cu agatatul in club/local, dar daca il faci, macar fa-l cu stil, cu clasa, original, nu cu replici rasuflate si cu gesturi disperate. Respect yourself, respect the others. Intr-adevar, uneori n-are rost sa te chinui mai mult, asa e.. dar ce spune asta despre tine ca persona? Ca te multumesti cu putin? That's right!

Anyway..a urmat lux aeterna din requiem for a dream, piesa lui clint mansell- superba piesa n-am ce zice, m-a uimit si coregrafia animatoarelor la inceput, pana sa devina kitch- jocuri cu torte de foc, nesincronizate cu melodia, niste steaguri rosii in spate si poza unei dacii in tufisuri pe ecrane. What the hell?! Am I insane or what?! Scurtului moment "teatral" i-a urmat o alta piesa minimal, la auzul careia, jumatatea de multime pe ecstasy a urlat extaziata. A urmat o scurta sesiune de hipnoza nereusita cu luminile verzi care strabateau sala si am plecat. O jumatate de ora in total si 25 de lei pierduti pe un... kkt.

Am salvat situatia plecand in stuff unde am dat peste alt tip de disperati, mai ok ce-i drept. Anyway, ideea e ca agatatul in club se aseamana putin cu matrimonialele de pe net in care oamenii isi verifica unii altora chipurile si uneori si interesele (in cel mai bun caz) si apoi trec la atac, drumul cel mai simplu spre sex. Intr-adevar e mai ieftin decat sa iei curve de pe traseu, si daca numai asta vrei, e aproape ok daca o faci cu stil, dar ce e trist e faptul ca pe undeva, toti acesti robotei ai consumerismului cauta in secret iubirea in all the wrong places si apoi se mira ca persoana de langa ei nu e ceea ce se asteptau sa fie. Una, doua, trei, zece partide de sex, sau de tipi indragostiti de tine si abandonati nu fac nici cat o ceapa degerata in fata adevaratului sentiment, sunt doar niste inlocuitori, niste minciuni bune pentru fericire. Then why waste the time? E doar un fel de satisfacere a unei nevoi primare, la fel ca hrana sau somnul, atat. At least..if u get that, it's ok.

Si in final, te alegi cu putin mai multa incredere in forta atractiei tale fizice pe care o exerciti, cu niste conversatii bune si cu mult ras, which is the purpose of the night in the end. :)

ganduri alandala legate oarecum

2009-11-07T00:26:00.000+02:00

Atunci cand prezentul devine insuficient, atunci cand momentul se pierde in nonsens, sau cand simturile uita sa izbucneasca, evadarea e necesara.

-Dar ce e dincolo de evadare?

-O campie verde crud, un soare cald si fluturi SAU intuneric bezna, spaima, dezorientare si neprevazut. Pe scurt, orice te face sa simti ceva, orice creeaza un val de adrenalina, atat de sanatos in ziua de azi. Si aici intervine arta si bineinteles si kitch-ul. Ne speculam nevoile, le vindem, le digeram si fabricam altele.

-Finalitatea?

-Hm..greu de atins, daca nu chiar imposibil. Partea interesanta e alegerea: cu zahar, fara zahar, cu/fara lapte, cu/fara frisca, in sange, bine facuta, rosie, verde, gri, alt model, alt brand, alte sireturi..si lista ar putea continua la infinit. Toata treaba asta e oarecum justificata cand iti cumperi o masina sau o casa (desi si atunci e cam aiurea sa te intereseze *ce tip de masina iti reflecta personalitatea ) , dar cand mergi la restaurant si trebuie sa raspunzi la cel putin 10 intrebari pentru a comanda un fel de mancare, situatia devine de-a dreptul ridicola. Scopul mancarii e sa-ti potoleasca foamea, nu sa iti dezvaluie statutul social, rafinamentul si gradul de snobism culinar. Hedonismul acesta modern nu e doar ridicol si lipsit de substanta, ci si periculos intr-un anumit punct, fiind aproape o adictie.

-Nu ne putem imagina infinitul, dar nici moartea vazuta ca un sfarsit. Ciudata contradictie, nu?

-Pura dovada de egocentrism si individualism? Ne putem imagina ca lumea o sa ne uite, ca o sa continue si fara noi la fel de bine, ca suntem o entitate nesemnificativa, o farama de procent neglijabila in lumea asta?

-Eu una, nu pot. Nu vreau. Nimic n-ar mai avea sens asa si atunci prefer sa ma mint ca sunt nemuritoare.

-De unde incrancenarea asta pentru viata? E ca si atunci cand nu vrei sa te intorci din vacanta, desi poate nu ti-a placut cine stie cat? Sau e din cauza hedonismului promovat? Sa inteleg ca o persoana mai spirituala, n-ar regreta viata in acelasi mod? [intrebare retorica].

Si aici intervine arta-pasaportul spre nemurire.

-Functioneaza?

-Da. Singura problema e ca nu stiu cat te bucuri de notorietatea operelor tale dupa moarte. Poate nici nu-ti mai pasa. Si atunci si aceasta ultima incercare de nemurire e cam esuata. O alta teorie ar fi ca prin arta, devii vulnerabil, te dezvalui celorlalti (risc imens) si poti fi considerat nebun sau geniu. Subtire diferenta, nu?

-De ce ai vrea sa te dezvalui?

-Pentru ca: nu esti inteles, vrei sa impartasesti, vrei sa pastrezi momentul si sa nu-l uiti, pentru ca te simti singur, pentru ca simti ca explodezi daca nu creezi.

-Ce e arta si ce e kitch?

-E aceeasi diferenta intre sinceritate si ipocrizie. Arta e o alta forma a realitatii, unghiul difera doar. Si evadarea e necesara supravietuirii spiritualitatii. Nu e obligatorie, e doar o alternativa mai mult decat tentanta.

-Poate deveni o adictie?

-Nu cred, e prea rara...

-De ce avem discutia asta?

-Nu stiu

notes about writing

2009-10-29T15:11:00.000+02:00

I was thinking about the fact that almost every living creature on this earth is writing nowadays. It's not about art or expressing new ideas...it's very rarely about that. it is mainly about talking to somebody, having a virtual friend to confess to. It could be either a form of loneliness or a sort of shaping a better self, which you can control better, as you can write only what you want about yourself. Anyway..you can find out a lot of things by one's writings. It's amazing how a simple sentence can reveal secrets that could astonish even the writer itself. It may be a sort of cheap therapy, a way of letting it go, moving on..or just bragging. Maybe we like to think about ourselves as small geniuses, creators of something great that would last for ages and ages to come! :)) So then writing is a search for imortality...nice try! :)

back to wonderland :)

2009-10-28T21:32:00.000+02:00

Perfectly designed, especially when combined...

psychedelic

2009-10-28T21:14:00.000+02:00

imagine the impossible..it's fun :P

And you think you can see everything?!

2009-10-28T20:49:00.000+02:00

So..I was checking out youtube these days and here's what I've found: tons of videos about subliminal messages. There are everywhere, from advertising, to movies or political speeches. It's fascinating to open your eyes and finally see them clearly. It's not a matter of being smart or stupid, it's just a matter of fooling the brain, the unconscious more exactly. Well then..enjoy!

Where will it end?

2009-10-21T04:33:00.000+03:00

In the middle of my skin I'm trying to see the truth. Everybody takes a piece of flesh..the one that they like the most and there's always some more left only for me, only for me to care about. The selfishness is calling, smashing my soul, eating my brain and helping me live further. My eye is sick, my senses are numb and my body is a ghost ..useful for some earthly pleasures that only last for a moment. I want to rise and fly above..above all that. I need to forget about my sins and than commit some more until I'm all covered in black, protected by the devil. I am my own shadow, my thoughts are shaping my life as it is.
I scream at the ocean because I don't need my shell anymore, I'm exposed to the salty water, to the fierce sea creatures, to the storm, to the waves, to the colours of the chorals. I smile. I overcame Fear. I destroyed Insecurity and I killed the pain because everything is a dream. And I dream pleasure- pleasure of body, pleasure of soul..pleasure of existing.
"It doesn't exist", he said.
"why?", I asked
"Because you don't want to."
"So, is it a matter of choice?"
"It's a matter of being half-blind."
I disagree. I disagree even now. If there's no happy ending, then let's at least have more happy beginnings until that happy ending comes. Let's not waste time waiting, hoping, crying and desiring...let's just do it.
Did I lose control? I sure hope so! :)

”No feelings darling, it's extra charge"

2009-10-19T04:00:00.000+03:00

People don't have time for love anymore, because they work too much that's what an old man told me when I came home hitchhiking from Timisoara. So then what's the purpose of life? I asked a Polish guy back in Ocean City. Sex. It's all about sex. he said.

So then...this is it. We are a generation of people who believe in nothing else, but their own pleasure and the worst part is that we lie to ourselves that we care about other things as well. Is that too pesimistic? Maybe yes, maybe not. I really hope that I'm wrong..

Why in the world would someone like to think about these things? As long as they have food on the table, a place to sleep, someone to fuck, everything should be all right. And then our hedonistic life is over and we die.

So..then why do we live? Just for sex? Just to have fun? Just to feed our ever-growing self esteem with greed and vanity? If that' s all there is, then life isn't worth it. Pleasure is not the end of it. Pleasure is just a small part of hapiness, it can even disappear and we would still be happy. Why? Because we are consumers seeking for plastic hapiness, for artificially flavoured feelings, for perfection in its worst. I, myself, feel like a robot, unless I escape reality, unless I seek for emotions and let myself fly. I love my life because I chose so.

kafka world

2009-05-22T14:22:00.000+03:00

Există anumite categorii de oameni a căror prezență în societate ar trebui interzisă prin lege. Nu legea bunului simț, ci codul penal!
Săptămânile trecute am avut nefericirea de a fi nevoită să-mi scot foaia matricolă...În naivitatea mea, am crezut că e un procedeu simplu: mergi la secretariat, o rogi frumos pe secretară să-ți scoată foaia matricolă, iei frumos nenorocita aia de foaia și pleci. Mare greșeală mare! Am comis păcatul de a o deranja pe d-na secretară de la cafea și povești și am declanșat un întreg val de nervi și energie negativă. După ce mi-a spus pe un ton răstit să completez nu știu ce formular, a început să-mi explice cu viteza luminii toate demersurile pe care urmează să le fac. Buimăcită și neînțelegând nimic, am rugat-o să repete. Și cum putea să reacționeze altfel decât dându-și ochii peste cap și explicându-mi exagerat de rar că trebuie să merg la casierie să plătesc nush ce taxă, apoi la decanat, apoi după o săptămână langă sediul central UBB pentru a-mi ridica în sfârșit foaia. În total, în 4 locuri diferite pentru o amărâtă de foaie! După ce mi-a explicat ca la proști, sugerându-mi mai mult sau mai puțin subtil că am IQ apropiat de retardați pentru că nu știu toate lucrurile acestea, m-a expediat rapid cu un „la revedere” rece, în gen „dispari dracului odată că vreau să-mi beau cafeaua liniștită”. Am ieșit nervoasă, cu un gust amar, întrebându-mă dacă chiar sunt retardată sau nu... Ulterior am aflat că săraca secretară e la cură și e frustrată pentru că nu slăbește...
Același sentiment l-am avut când m-am dus să-mi iau sânge, și așezându-mă pe scaun, asistenta, adoptând un aer de superioritate mă întreabă când mi-am luat ultima oară sânge. I-am răspuns că demult, când eram mică. A țâțâit îmbufnată și mi-a spus că ar trebui să știu că n-are cum să-mi ia sânge dacă stau așa pe scaun, și că trebuie să mă întorc. M-am întors, aruncându-i o privire încărcată cu ură și m-am uitat nervoasă cum se chinuia să-mi găsească vena cu acul. Înainte de asta, mi-am dat haina jos și mi-am așezat-o pe un scaun. Și atunci am întâmpinat tonul disprețuitor al asistentei atotștiutoare ”nu se așează haina acolo, ci pe cuier”. Ce mama măsii de importanță are? Și de unde era să știu ritualurile voastre idioate? Am venit să-mi iei sânge, ești plătită pentru asta, ți-ai ales o slujbă care presupune munca cu oamenii. Poartă-te ca atare: sunt oameni, nu obiecte, și nu faci nimănui niciun serviciu, pur și simplu îți faci datoria! Înțeleg că ești frustrată, că ai probleme, că ai disfuncții sexuale, dar bolnavul care vine la tine, n-are nicio vină că e bolnav și nu trebuie tratat în halul ăsta!
Altă dată, am făcut prostia să merg la Policlinica Studenților pentru un control. N-aveam nevoie de scutire, sau de vreo adeverință suspectă..pur și simplu eram răcită- de câteva săptămâni bune, și la insistențele părinților, m-am dus pentru un control. Guess what? După ce mi-am spus problema, doctorul mă întreabă ”de unde știi că te dor rinichii? Nu arăți răcită!” ...Păi..mă dor, și urinez des noh. ”Bei multe lichide?” NU, urinez pentru că am o infecție la rinichi. După ce a stat puțin pe gânduri mi-a recomandat călduros să iau vitamina C. Am rămas fără cuvinte, am numărat până la 10 pentru a mă calma și a nu ceda impulsului de a zbiera și am plecat. ...Cu aceeași întrebare în cap: oare sunt eu retardată?
Dacă tot am început..o să continui cu secretara de la sectia lma, din cadrul Fac de Litere, o doamnă care are program 2 ore pe sătămână și ”sediul” e o încăpere cu 4 uși. Bineînțeles că am făcut greșeala de a intra pe ușa care nu trebuia și am îndrăznit să o deranjez e la....stat degeaba. Aveam nevoie de cupoanele de tren(dura 1min să mi le dea), însă am fost expediată urgent pe motiv că nu are timp. Ca să nu mai vorbim de carnetele de student care au venit după 3 luni, perioadă în care, în loc să beneficiez de gratuitatea mijloacelor de transport în comun, a trebuit să plătesc abonamente integrale. Pe scurt, am pierdut în jur de 300Ron, ceea ce e enorm pentru un student și f frustant știind că normal, n-ar fi trebuit să plătesc niciun leu... Dar ce te poți aștepta de la o facultate în care profesorii nu sunt plătiți, iar cei veniți din străinătate să predea, își iau catrafusele și pleacă.
Revin la întrebarea mea: Sunt retardată pentru că nu înțeleg birocrația și absurdul unor situații? Sunt retardată pentru că uneori, am probleme de sănătate (fizică, nu mintală) și îndrăznesc să apelez la un doctor? Sunt retardată pentru că nu știu că trebuie să umblu în 4-5 locuri diferite pentru o simplă foaie?
Uitându-mă în jur, observ că românul e obișnuit să stea la cozi și acceptă să fie tratat cu dispreț de ”vezi Doamne”, Altețea Sa, d-na secretară, vânzătoare sau asistentă! De ce? Pentru că de pe vremea tovarășului Ceaușescu, lumea considera că li se face un serviciu când apelează la aceste specimene. Well...guess what? Oamenii respectivi sunt plătiți din banii cetățenilor pentru a face munca respectivă, nu fac niciun serviciu nimănui, își fac datoria. Practic, ei trebuie să servească cetățeanul, nu să-l trateze cu dispreț, nu să-l facă să se simtă vinovat și prost. Toată lumea are probleme și neajunsuri, însă munca cu oamenii presupune a lăsa problemele personale acasă și a-l trata pe cel de lângă tine ca pe o ființă umană, cu drepturi și sentimente! Nu e ușor, e drept, însă cine nu e în stare să se poarte omenește, ar trebui să se gândească serios la o slujbă care presupune munca cu mașini sau utilaje, unde să nu-și poată răspândi energia negativă, frustrările și complexele. Cât despre cetățenii plătitori de taxe și impozite care înghit asemenea rahaturi zi de zi, tot ce pot să spun este că ar trebui să ia atitudine față de aceste specimene și să nu mai accepte acest tip de tratament. Nu prin șpăgi, nu prin violență, pur și simplu prin vorbe bine plasate. Asta dacă nu cumva preferă să creadă în continuare că ar fi retardați...

campanie anti-fumat...idee geniala

2009-04-19T14:31:00.000+03:00

beauty lies within

2009-04-18T20:22:00.000+03:00

Do not read beauty magazines, they will only make you feel ugly!” zicea un cântec.
Te-ai întrebat vreodată cum arăta Afrodita, idealul de frumusețe din Antichitate? Păi, în caz că nu știai, era grasa. Da. GRASĂ. Sâni mici, burtă și fund mare. O adevărată urâțenie în zilele noastre. Cum putea fi venerată și dorită o asemenea zeiță? Nu avea măsura 0, nu era anorexică sau bulimică, nu-și număra caloriile și nu-i trecea prin minte să-și pună silicoane sau să-și facă vreo liposucție. Cu toate acestea, bărbații erau atrași de femeile care-i semănau. Slăbănoagele erau privite cu o oarecare suspiciune că ar fi bolnave. Bazinul mic, inconștient, sugerează bărbatului faptul că femeia n-ar putea duce la capăt cu succes o sarcină, pântecele ei fiind prea mic pentru a adăposti un copil sănătos.
Lucrurile s-au schimbat între timp, încă din secolul XX. Femeile ideale devenind din ce în ce mai scheletice. Mai mult de atât, s-au inventat tot felul de probleme și evident, s-au găsit produsele pentru acele ”probleme”. Oare Afrodita își trata celulita, vergeturile, cearcănele sau tenul lucios? Folosea fond de ten sau blush pentru a-și modela forma feței? Hmm...
Propun să se facă un album cu fotografii ale vedetelor nemachiate. Asta pentru toate adolescentele complexate de te miri ce tâmpenii, care-și petrec zilele plângând că nu se încadrează în modelele media și strângând bani ca să-și cumpere produse care oricum n-o să le facă mai frumoase, mai fericite sau mai plăcute. E un cerc vicios din care puțini scapă, întrucât o mare parte din societate e infectată cu judecăți superficiale vizând aspectul fizic. Industria muzicală e un exemplu perfect, condiția esențială pentru a avea succes nefiind talentul muzical, ci...corpul. Dar cât de mare e discrepanța dintre esență și aparență? Mușcând din mărul acela rumen și apetisant, dai de o mulțime de viermi scârboși care-ți râd în față că ai fost naiv. Creatorul a fost mult prea preocupat de coajă si a uitat de miez. Era normal ca viermii să profite.

E inutil să ne mințim că nu gândim așa. Cu toții o facem, pentru că am fost condiționați de mici să gândim așa, pentru că e în natura umană să admirăm frumusețea. Vorba aceea ”Ce-i frumos și la D-zeu îi place”. Dar de aici până la dorința obsesivă de a arăta perfect, de a ne urî caracteristicile înnăscute, e cale lungă. E o cale care duce la narcisim sau la depresie. Dacă privești detașat, e pură prostie.

Probabil că nu ar trebui să ne întrebăm ce vrem, ci de ce vrem ceea ce vrem?

shame on you! :)

2009-04-18T15:48:00.000+03:00

go dizzy

2009-04-18T15:39:00.001+03:00

Să zicem că ești praf de obosit..să zicem că ai dormit doar 2 h sau deloc ...să zicem că ești fumat...să zicem că îți trec 1000 de ganduri prin cap, învârtindu-se la nesfârșit, fără niciun fel de control...să zicem că în capul tău se petrece asta: